Piaţa, într-o vedere din înaltul cerului

În holul Observatorului Astronomic  „Vasile Urseanu“ din Bucureşti poate fi vizitată, pînă pe 8 ianuarie 2017, expoziţia  Piaţa, loc simbolic al oraşului. Deschisă iniţial în Lapidariumul Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi itinerată în holul de marmură al Facultăţii de Litere şi la Muzeul Municipiului Bucureşti, colecţia de vederi din înaltul cerului a „redeschis“ expoziţional Observatorul, după reabilitarea sa recentă.

Conţinutul este dedicat exclusiv Europei, pentru că piaţa urbană şi continuitatea evoluţiei acesteia sînt specifice continentului. Calibrarea este geografică, istorică şi, mai ales, antropologică, prin cîteva puncte de forţă: patruzeci şi şase de oraşe europene, din Croaţia în Portugalia, din Grecia în Olanda.

Evenimentul este, aparent, doar o expoziţie de fotografii. În realitate, proiectul este o premieră absolută. Fotografia aeriană, à vol d’oiseau,  există încă din secolul al XIX-lea, prin cîteva vedute din aerostat, dar este pentru prima dată cînd drona devine un mijloc al argumentaţiei antropologice.  Aparatul are o genealogie duală, din literatura SF şi din revistele de modelism, iar evoluţia sa recentă este tot duală, de la o accesibilitate depreciată către spionarea nunţii vecinului, la specializarea militară care gestionează bătălii aeriene în Afghanistan. Drona permite o perspectivă mai apropiată și mai clară în detalii decît orice altă tehnică de fotografiere aeriană. Dacă piețe individuale au făcut, de-a lungul timpului, subiectul unor expoziții, este prima dată cînd piețe din mai multe orașe europene sînt puse, în acest fel, alături, subiectul fiind piața ca fenomen cultural, urban, antropologic.

Proiectul îi aparţine lui Cătălin D. Constantin, deja cunoscut pentru atenţia pe care o acordă detaliului vizual din fotografiile volumului Ferestre din Bucureşti şi poveştile lor, şi este o urmare firească a tezei sale de doctorat în arhitectură, o lectură culturală şi antropologică a pieţelor publice din Europa. Cercetarea a fost, apoi, extinsă şi a cuprins călătorii dedicate pentru fiecare sit, de multe ori repetate pînă la obţinerea punctului perfect de observaţie în lumină adecvată.

În parcursul de faţă, drona permite o suprapunere personală a limbajului tehnic cu cel plastic, în care fiecare unghi al imaginii contează ca suport al demersului antropologic. De exemplu, în Split, perspectiva subliniază perimetrul zidurilor Palatului lui Diocleţian, în interiorul cărora s-a dezvoltat oraşul medieval, ceea ce era cunoscut, dar unghiul aduce surpriza pe care nimeni nu o asocia acestei transformări organice: o vedere în care cortexul edificiului roman are subţirimea unei coji de avocado, iar încadrarea pieţei în curtea interioară a palatului arată instantaneu imensitatea acestuia. Un alt detaliu interesant, o legendă urbană, cea potrivit căreia Dubrovnikul este fosta Ragusa, este demontată prin perspectiva controlată de autor, în care se disting nucleele celor două aşezări istorice contopite în timp, Ragusa, întemeiată de pirații și refugiații venețieni pe o insulă-stîncă, și Dubrava, așezarea vecină de pe continent, populată de slavi.

Lisabona,  privită de sus, îşi devoalează pionieratul în urbanismul modern, pionierat generat de un cataclism, marele cutremur din 1755, şi moderat de pragmatismul comanditarului reconstrucţiei, Marchizul de Pombal. Colinele păstrează trama organică, medievală, în timp ce miezul de la nivelul oceanului este reconstruit după reguli noi, într-o reţea carteziană care leagă pieţele printr-un adevărat sistem urbanistic. Pieţele sînt conectate prin axe care devin o parte a arsenalului ceremonial la nivelul întregului oraş, cu statui care pot fi văzute, în premieră, de la distanţă. Ceea ce îna­inte era un efect întîmplător, devine acum un gest asumat şi chiar studiat în prealabil.

Controlul atent al imaginii aeriene argumentează subtilităţi arhitecturale care sînt insesizabile la nivelul scării umane. Plaza Mayor din Salamanca, una dintre cele mai frumoase ale lumii şi un pătrat perfect, dacă ar fi să credem perspectiva de la înălţimea ochiului, văzută din dronă, devine un trapez, exact aşa cum a fost proiectată. În acest caz, efectul de trompe l’oeil are un rol dublu, de a accentua importanţa laturii care cuprinde primăria şi de a aduce mulţimea mai aproape de cel care i se adresează, din balconul aceleiaşi primării. Tot în perimetrul iberic, frontiera dintre Spania şi Portugalia a rămas neschimbată de mai mult de o jumătate de mileniu, dar neîncrederea dintre cele două naţiuni a transformat-o, paradoxal, într-una dintre cele mai fortificate ale Europei. Absenţa oricărui conflict a păstrat fortificaţiile intacte, vizibile panoramic în fotografia dedicată pieţei din Alameida, Portugalia.

Paradigma războiului stă şi la originea stelei perfecte a fortificaţiilor de tip Vauban, de la citadela Naarden, din Olanda, la Alba Carolina, în România. Simetria radială, doar intuită la nivelul solului, se transformă într-un spectacol atunci cînd este privită din cer şi încadrată în peisaj, ca o butonieră a lui Gulliver. Nicăieri nu e mai clară importanţa pieţei ca spaţiu central.

Europa civilizaţiei instituţionale, de la Marchizul de Pombal la Mareşalul de Vauban, este echilibrată antropologic, prin seria fotografiilor dedicate aşezărilor aromâne din Munţii Pindului. Intimitatea este aici dominanta configuraţiei şi evoluţia este iniţiată ritualic, prin plantarea unui copac, de obicei un platan, în jurul căruia se dezvoltă mai întîi piaţa, apoi așezarea. Răspîndirea ulterioară este în evantai, pentru că piaţa este excentrică, rămasă la marginea aşezării şi aproape întotdeauna cu o latură deschisă către munte. Doar masivitatea platanului arată trecerea timpului în aceste așezări, unele locuite doar vara, în care, pînă recent, se putea ajunge numai călare pe măgar, de unde şi denumirea locală de Călarli pentru oficialul (şi grecizatul) Kallarites. Deşi izolate geografic, ele adună vara mii de suflete venite de aproape, de la Salonic, sau de departe, de la New York. Legăturile cu lumea datează din vremea cînd insula vecină, Corfu, era supusa Veneţiei, de aici şi priceperea locală a făuritului de bijuterii, care l-a dat lumii pe Sotiris Boulgaris, plecat de la Călarli la Roma şi italienizat Sotirio Bulgari.

O cercetare antropologică atît de complexă nu putea omite o componentă dinamică, de aceea expoziţia este completată prin ateliere şi conferinţe. Conferinţa de deschidere i-a aparţinut profesorului Vlad Alexandrescu, care, în expunerea funcţiilor pieței, a contrapus expoziţiei un discurs critic necesar, adresat Bucureştiului. Dacă pieţele locale nu excelează în funcţii identitare şi ceremoniale, rolul memorial este mai bine reprezentat. În acest sens, Piaţa Universităţii defineşte, în mod natural, atît tipologia memorială, cît şi pe cea revendicativă, poate începînd chiar cu inaugurarea statuii lui Mihai Viteazu, loc de adunare pentru ardelenii din Regat.

Un detaliu definitoriu, revelat de Vlad Alexandrescu, este scopul exclusiv utilitar al pieţelor bucureştene, argumentat prin arestarea vieţii publice în anterioritatea imediată, conform manualelor totalitare de ostilizare a spaţiului. În acest sens, Carol al II-lea configurează Piaţa Palatului Regal în desconsiderarea Ateneului, iar comuniștii transformă agora în spaţiu de supraveghere, prin care se trece, în pas alergător, orice relaxare fiind interzisă aprioric. Şi cum acest scop este determinat ahitectural, devine greu de schimbat ceva, de exemplu gabaritul nord-coreean al Pieţei Unirii face, practic, imposibilă o viaţă publică unitară. Cred că unica excepţie ar putea fi considerată Piaţa Amzei, unde instituţii oficiale coexistă cu cafenele şi cu precupeţi, ca o agoră ferită de angoasele totalitarilor, exact prin camuflarea sub aparenţa unei inofensive pieţe de flori şi zarzavat.

Lui Cătălin D. Constantin i s-au alăturat, în echipa proiectului cofinanțat de AFCN, arhitectul și profesorul universitar Sorin Vasilescu, consilier științific al proiectului, arhitectul Dan Lăcătuș, curator al expoziţiei, şi actrița Adriana Moca, responsabilă cu comunicarea evenimentului.

„Piaţa nu poate fi înţeleasă decît prin raportare la oraşul care o conţine“, subliniază Cătălin D. Constantin. Afirmaţia este valabilă atît pentru Lisabona, cît şi pentru București, după cum o demonstrează această expoziţie-eveniment.