Plecare şi revenire (V)

În seara invaziei, unchii şi verişorii mei erau în faţa aparatului de radio. Circula ştirea că domnul comandat al garnizoanei nu este încîntat deloc de intrarea nemţilor, dimpotrivă, astfel că eu, optimist din fire, am şi început să-mi imaginez că tocmai regimentul din Berettyóújfalu, sub comanda locotenent- colonelului Egyed, o să oprească trupele germane. La urma urmei, la marginea satului este o cazarmă mare, o garnizoană puternică, dotată cu tunuri trase de cai vînjoşi de la artilerie. Dacă excelenţa sa guvernatorul ar chema poporul la luptă pentru libertate, s-ar putea baza pe oamenii din zona Bihorului.   „Tocmai el? Tocmai aici?“ Zîmbetul lui István era mai mult decît amar. De ce nu?, locotenent- colonelul este un om de treabă şi în nici un caz nu-i germanofil. De ani de zile, rosteam în sinea mea, după stingere, în pat, rugăciuni politice. La şcoala civilă de stat pentru băieţi, numai cu István vorbeam despre război, în pauze. Eram precauţi, ne uitam de jur-împrejur, să nu cumva să ne audă cineva. Învăţasem devreme că sîntem interzişi. Încă în seara zilei respective a trebuit să luăm la cunoştinţă că nu numai Horthy, dar nici comandantul garnizoanei din Berettyóújfalu n-au opus rezistenţă. A doua zi, […]