Poezia – artă de familie

Debutat la începutul anilor 2000 (cu Epistole pentru Camelia, 2002) – volum căruia i-au urmatBiografia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) şi Amintiri pentru tatăl meu (2010) – poetul Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) se desparte, totuşi, de „mizerabilismul“ douămiist, dar şi de neoexpresionismul în speţă ardelean – aşa cum bine remarcă Alexandru Muşina (în textul de pe coperta a patra). Frânghia înflorită (Casa de editură Max Blecher, 2012) vine să încheie o „saga familială“ a unui poet autointitulat „domestic“ – a cărui poezie se învârte, halucinant şi grotesc, idilic şi dramatic, livresc şi intelectual, în jurul tatălui, „mortul iubit“, şi al „paradisului“ casnic numit CamiSebastian (Camelia, soţia, şi Sebastian, fiul). O carte ce vine, de asemeni, să marcheze un moment aparte, fiindcă e una din cele mai bune cărţi de poezie din ultimii ani, impunînd, aşa cum scrie tot Alexandru Muşina, „unul dintre cei mai importanţi poeţi români de azi“. Şi nu o spun doar poeţii şi colegii de generaţie (Dan Coman spune, la rîndul său, în textul de pe coperta a patra: „O primă mare carte de poezie pe care o dă generaţia noastră“), ci şi criticii. Claudiu Komartin aşază Frânghia înflorită – „ca amploare […]