„Poezia, eseul, studiul critic şi traducerea s-au alimentat reciproc“

Din interviurile pe care le-aţi oferit pînă acum, ştiu că dragostea pentru limba franceză vine din familie, mai precis, de la tatăl dumneavoastră, distins profesor de franceză. Vă mai amintiţi care a fost primul contact cu limba franceză? Care a fost prima carte citită în franceză? Nu-mi amintesc autorul. Copil fiind, nu te uiţi foarte mult la autor. Era o carte de poveşti, cu scoarţe groase, roşii (parcă o văd), cu titlul scris cu litere aurite, ilustrată. Cu siguranţă, o carte clasică de poveşti. Limba franceză era atît de firească în familia noastră, pentru că şi mama, reputat medic, era o foarte bună cunoscătoare a limbii franceze. Cred că în numeroase familii de intelectuali de atunci exista o stare naturală francofilă şi francofonă, şi România, pentru mine, pînă acum cîţiva ani – pentru că acum văd că lucrurile se schimbă sub ochii mei –, era un teritoriu cu totul special în Europa, în raport cu Franţa. Şi Franţa ne simţea aşa, cred. Momentele acelea au fost importante, Franţa ne-a fost un mare aliat în decursul istoriei. Ceea ce se întîmplă acum în Franţa, această percepţie indusă asupra românilor, manipularea la care asistăm, mă îndurerează de-a dreptul. Întotdeauna am sperat că, […]