Politica antipoliticii şi devenirea întru tehnică
- 10-12-2015
- Nr. 802
-
Cristian PÎRVULESCU
- Editorial
- 4 Comentarii
„În cursul ultimelor luni referinţele la tehnocraţie au devenit din ce în ce numeroase.“ Nu este vorba de un citat din vreo publicaţie recentă, ci de propoziţia cu care îşi începea, în urmă cu 55 de ani, în 1960, marele politolog francez Jean Meynaud articolulQu’est-ce que la technocratie? (Ce este tehnocraţia?). Dezbaterea despre rolul şi locul tehnologiei în influenţarea deciziilor guvernamentale nu este deloc nouă. Ideea de pune experţii şi metodele lor în centrul sistemului decizional s-a dezvoltat oarecum natural, în paralel cu evoluţia accelerată a tehnologiei. Încă din al doilea deceniu al secolului al XX-lea, termenul tehnocraţie intra în vocabularul comun pentru a desemna o formă de guvernare bazată pe competenţă profesională şi fondată pe aplicarea în guvernare a metodelor tehnice sau ştiinţifice. Dar, în cei aproape o sută de ani ce s-au scurs, tehnocraţia nu a reuşit să se transforme dintr-o ideologie cu o geometrie variabilă într-o autentică formă de guvernare. Oare de ce? Etimologic, termenul tehnocraţie face trimitere la deţinerea unei competenţe particulare, diferită esenţial de competenţa politică şi fondată pe cunoaşterea aprofundată a unui domeniu specific. Dacă n-ar fi aşa, atunci şi politicienii, în măsura în care sînt profesionişti ai domeniului lor, ar fi la rîndul […]
Păcat că o dizertație despre politică și tehnocrație mizează pe o premisă falsă pentru a compromite concluzia – inevitabil pesimistă. Astfel, Guvernul Văcăroiu n-a fost tehnocrat (poate C Pîrvulescu se gîndea la Guvernul Stolojan) și nici Guvernul Isărescu, măcar, n-a fost fiindcă miniștrii săi erau toți politici, chiar și premierul care, fără a fi-nrolat într-un partid, a candidat la președinție din partea Dreptei.
De fapt, Guvernul Cioloș e al doilea guvern tehnocrat postdecembrist, după Guvernul Petre Roman I. Mai mult, abia acest guvern este cu-adevărat tehnocrat fiindcă-i format numai din tehnicieni fără apartenență politică, și este susținut de o coaliție parlamentară gen ”uniune națională”. Și-atunci, întrebarea de pus ar fi fost nu dacă va aduce ceva bun ci cît va dura fiindcă în funcție de durata sa va aduce ceva – bun sau rău. După care, întrebarea întrebărilor: Cum s-a ajuns la ”uniunea națională”?
Ar fi fastidios să facem hermeneutica textului lui C Părvulescu, pentru a decela dezaprobarea pentru rațiunea de a fi a Guvernului Cioloș, în pesimismul cu care-i este privit rostul și rolul. Dar e inevitabil de constatat inutilitatea unui articol care nu lămurește nimic alta decît etimologia unor voacabule – tehnocrat, aristocrat. Pentru un politolog de rang universitar, e fandoseală de balerină bătrînă.
Nu palpaie nicio lumina in niciuna dintre comisiile parlamentare! Asa ca, un an de zile pana la alegerile parlamentare, nu exista alta solutie. Nu ca am avea acum un guvern \”tehnocrat\” plin de luminati ori de iluminati. Nici macar primul ministru, in care nu am nicio incredere. Si inainte de 1948, de 1938, dar si dupa 1948, si dupa 1989, formula era \”merge si asa\” si asa vom merge multa vreme, cat nu vom avea o clasa politica in stare, prin o buna parte dintre membrii ei, nu numai parlamentari, ci si consilieri judeteni ori locali, sa intelega ceea ce a vrut sa comunice, acum, Cristian Parvulescu!
Aveti dreptate, nu se poate fara parlament, alegeri si partide.
Asta inseamna democratie !
Dar ce adunatura de hoti, escroci si semianalfabeti avem in partide si parlament … Peste o patrime din parlamentari sunt cercetati in procese penale sau chiar condamnati !
… fara Parlament, fara alegeri libere si fara partide politice nu se poate.
Tehnocratia este o solutie provizorie , tot partidele trebuie sa arate ca le pasa de cetateni si pot sa propuna oameni noi, figuri noi, programe credibile si solutii pentru categorii defavorizate. Disputa cu „Salariul minim” este grava pentru coerenta guvernului Ciolos si un semnal de nepasare fata de cei care traiesc / supravietuiesc dintr-o marire de 150 de lei pe luna,.