Pommerat la Amandiers sau pînă unde și cum merge Istoria

Parisul era încă mahmur, KO pe picioare, între acordurile surde ale Marseillezei ce mocneau sub cenușă după șocul nop­ții de vineri, 13 noiembrie, și refrenul Car­mag­no­lei, laitmotivul răzbunător și teribil al revoluției din 1789, Ça ira, ça ira, les aristocrates à la lanterne sau la spînzurătoare… Ne pregăteam să „rezistăm“, să mergem, deci, la teatru ca întotdeauna și, mai ales, să acompaniem o istorie a mitului fondator al Republicii franceze, Ça ira (I). Fin de Louis. Sfîrșitul monarhiei franceze, bineînțeles că au mai fost și alți Ludovici, ai Restaurației, și chiar un împărat, un „mic Napoleon“, după spusele lui Victor Hugo, dar rădăcinile sfîrșitului se află aici, în acest secol al Luminilor. Deja titlul, un rege, Louis sau Ludovic, trimis în anonimatul sau sfîrșitul regalității, fără nici un „număr de inventar“, promitea totul. Și plecînd de aici, spectacolul și-a ținut promisiunile. Nici o „icoană“ istorică. Nici un alt nume ilustru sau identificabil într-un manual de istorie, în afară de Louis, nici o referință sau imagine decorativă, dar totul cu rezonanțe teribile în actualitate, o revoluție pe cale să se facă, undeva, în măruntaiele puterii sau ale Vechiului Regim, în lenta și violenta ucenicie către democrație. Nu asistăm așadar la un […]