Postmodernismul romanesc. Schita recapitulativa

Postmodernismul romanesc este el o realitate atit de palpabila, de vie, de autentica incit sa ne permita sa oferim aici o schita, o radiografie sumara a lui? Realitatea editoriala a ultimelor doua decenii ne-a dovedit ca exista nu putini scriitori ce-si asaza deliberat operele sub zodie postmoderna, altii ce teoretizeaza cu mai mult sau mai putin zel postmodernismul ori, de asemenea, scriitori ce nu-si anexeaza explicit conceptul, dar pot fi incadrati in aceasta paradigma literara. Primele dezbateri si articole cu caracter de sinteza cu privire la postmodernism se fac simtite inainte de anul 1980. Mircea Martin, in 1979, schiteaza un „portret de grup“ al noilor poeti, cautind sa circumscrie trasaturile relevante ale acestei noi generatii lirice: „Reprezentativa mi s-a parut insa atitudinea lor fata de poezie, poezie pe care face impresia ca vor sa o cucereasca fugind de ea; indepartindu-se, altfel spus, de ceea ce s-a facut pina la ei, de ceea ce au facut cei care s-au afirmat inaintea lor“. Se constata astfel, ca efect al unei vointe de individualizare, un fenomen de de-liricizare a poeziei, de apropiere de prozaism, de o „poetica a cotidianului“, cu retorica subiacenta, o retorica a dezinhibarii si a desolemnizarii limbajului. Criticul Ion Pop, […]