Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Povara lucidităţii
În loc de răspuns*
- 29-01-2009
- Nr. 459
-
Carmen MUŞAT
- Focus
- 10 Comentarii
„Dacă ar exista un partid al celor care nu sînt siguri că au dreptate, aş face parte din el.“ Albert Camus Ce caută politica într-o revistă culturală? Întrebarea aceasta, rostită adeseori pe diferite tonuri şi în momente foarte diferite, atît înainte, cît şi după 1989, stă la baza tuturor teoriilor apolitismului şi ale retragerii intelectualilor în „turnul de fildeş“, teorii atît de dragi regimurilor de mînă forte care au marcat secolul al XX-lea. Rostită pe un ton ultimativ, în absenţa altor argumente, o astfel de formulă pare menită să arunce în derizoriu orice tentativă de analiză a gesturilor actorilor de pe scena politică şi socială, venită din altă sferă decît cea a „analiştilor politici“, legitimaţi exclusiv prin omniprezenţa lor în mass-media. Doar trei răspunsuri (parţiale şi inevitabil subiective) s-ar putea da la o astfel de întrebare: în primul rînd că politicul este o dimensiune culturală, recunoscută ca atare nu de ieri, de azi, ci de la antici citire – comunismul fiind, probabil, singurul regim care are tot interesul să demonizeze implicarea în politică a intelectualilor, substituind politicii propaganda, cu scopul evident de a-i ţine pe oamenii de cultură (dezgustaţi de activişti şi propagandişti) departe de politica reală; în al […]
in continuatre criticam oameni, uitam ca avem un sistem sau o lipsa de sistem. Impartirea\ puterii in stat este in totala ceata, grija pentru un anumit progres general este inlocuita cu grija pentru buzunatrl propriu și pentru vanitul familiei, legislația, constituția au„ gauri negre„, justutia, politia, sistemul sanitar, educational, echilibrul financiar, produsul intern sunt „cenușărese„ uitate. Aceste aspecte nu depind de un om și nici de un partid.Lipsește o solidaritate social-politica în aceasta etapa. Poate criza ne va invata ceva. Azi Baserscu, mâine Xulescu, azi PDL, mâine PPP, apa trece, pietrele acestui crater numit economia nationala raman.
Articolul este slab ,imprecis si se vede de la o posta diferenta de valoare dintre Dna CM si HRP..In pri mul rand ca este o prostie sa spui ca Camus a regretat ca a fost de stanga si mai incolo sa-i dai cu comunismul…care se stie ca nu a avut nimic de-a face cu stanga…in al doilea rand HRP este un tip prea inteligent ca sa devina un ,,ziarist prezidential\’\’..probabil ca doamna CM il citeste din doi in sapte…si in ultimul rand parca vad ceva straveziu din comentariul Antenelor aici…ceva gen badin ,badea etc…sa fie doar o coincidenta?…in caz ca doamna vrea sa-mi raspunda ,ii ofer si adresa mea de mail.
In ce va priveste, prezumtiile de buna-credinta si onestitate ar trebui retrase de vreme ce vorbiti despre Patapievici ca despre cineva care-l glorifica permanent pe presedinte. Pentru cel detasat ideologic care-i citeste articolele, Patapievici e cel mult intelegator cu presedintele. Iar daca i s-ar reprosa asta, atunci ar mai fi cite ceva de discutat. Asa insa…
Bravo,dom’ Colon / ce mai poezie pe John!
Intelectualul care se supune unui sistem este un activist constient; daca ordoneaza sistemic sau creeaza un sistem, este om politic ,(organizator), sau politician, (creator). Intelectualul din esichierul nostru politic este ori om politic inconstient,ori politician activist – analist!
Dvstra. Dna. C.M. …credetzi ca Basescu e rau. HRP si altzii ca mine credem ca e Presedinte Ales, ca e bun si ca sarjele acelora care-l ataca nu sunt constructive. Ce gluma! Cum ar putea fi!?
In final, cam la asta se reduce „controversa”…
Faptul ca cine nu trage in Basescu (ca unii au deschis sezonul de vinatoare, la Presedinte, pe sest si cu interese bine prestabilite…) poate fi etichetat cu `cuvinte`, e o simpla consecintza a disputei si isi are logica lui taioasa.
Punctele acestea de vedere, pot fi sustzinute cu mai mult sau mai putzin har. Si desigur ca si aici parerile difera (cine are mai mult har in sustzinerea „platformei” pro sau anti Basescu). Personal, cred cu tarie ca sustzinatorii lui Basescu (ca si cei ai lui Obama, spre paralela) apartzin unui grup intelectual select, mai pur si mai „nevindut” (da stiu, aparentzele si „indicatziile” unei anumite „mediei controlate”, sau de ce nu si a celei pur siu simplu „naive”…indica altceva) avind ca numitor comun, flerul de a fi avocatii unei cauze drepte si (in acest caz, si „cistigatoare”) si asta ii plaseaza, pe linga alte merite recunoscute sau nu ocazional, intr-o pozitzie privilegiata, fatza de „avocatzii cauzei pierdute”. Argumentez ideea: din moment ce totzi oamenii (si cred ca le putem acorda si politicienilor acest atribut…) pot fi disecatzi si vor avea si „bun si rau” (lasind la o parte relativitatea termenilor) a sustzine ca Basescu de exemplu e „rau” (prin comparatzie cu cine sau cu ce, stimata Dna.?) este insasi esentza ideii de cauza pierdute. Pe care nici magnificul Camus…nu o poate salva, implicat fara voia lui in context. Mult mai logic si productiv, este sa identifici si sustzii calitatzile cuiva.
Dar cum se zice’n tirg: „faptul ca Dta, ai dreptul sa ai si sa exprimi o parere proasta despre mine, nu-mi schimba nici parerea mea despre mine si mai important … nici valoarea. Ce-mi poate schimba …este parerea despre Dta.! (cu aceleasi „consecintze” enuntzate mai inainte…). Important e sa nu incercam „sa prostim si sa spalam pe creer enoriashii…” ca atunci de’abia cadem in pacat. Intotdeauna m-au fascinat intelectualii cu personalitate, care’si incarca eseurille si discursurile de citate din oameni mult mai inteligentzi decit ei, care stiau sa-si sustzina singuri argumentazia si … sa-si „care greutatea”.
O saptamina buna tuturor!
Si ca sa ader la grupul celora care si-au pierdut luciditatea intelectuala…si sunt „etichetabili”, mi-am permis si o poezie:
Navigatzie
Maiestuos tare bricul,
Fie ancorat in porturi,
Fie surclasind vajnic
Tot ce-l infrunta’n cale.
Valurile si talazurile au,
O unica menire finala.
Cu vrerea sau nevrerea,
Sa-i inlesneasca plutirea.
Iar vinturile’i potrivnice,
Aceea de a fi capturate,
Cu mare iscusintza, in
Pinzele-i propulsatoare.
Lucratura si arta inalta
Mindrie a vechilor scoli.
Temeinicie si chibzuiala,
Cit sa reziste o vejnicie.
Generatzii de maragozi
Si-au furat meseria, pina
Cind, aproape de extinctzie,
Sa produca acest miracol.
Capitanul e pe masura.
Fatza bradzata de riduri
Ochii extensie insurubata
Ocheanului clarvazator.
Navigheaza traditzional,
Cu hartzi si instrumente
De marca si razverificate
Ca si simtzurile-i proprii.
Iscusintza convietzuirii lui
Cu nava si cu elementele,
Un dans precis cu moartea
Care-si cunoaste bine pasii.
Dar ansamblu, predestinat
Desigur, Gloriei si Vesniciei
Sufera progresiv de absentza
Matelotzilor de tip lup de mare.
Avind caracterul trairii trairilor
Corabiei Marilor Capitanului.
Si nu al opozantzilor sabotori,
Caracteristic idiotzilor harnici.
Sperantza e ca Marele Arhitect
Al Universurilor cunoscute si ne,
Sa-i sustzine trairea si moralul,
In lupta impotriva adversitatzilor.
In legatura cu postarea precedenta, de sambata, 31 ianuarie. Ca bine ziceti: am prefera politicieni care sa aiba caracter si viziune, dar, daca s-ar putea, ne-am dori sa simtim la domnia sa si ca nutreste un sincer interes cultural cladit o buna educatie. Singurul candidat din Romania la alegerile prezidentiale trecute care dadea semne ca citeste avea o mica problema de import-export care m-a impiedicat sa ma entuziasmez, ca alegator, pentru domnia sa. Experienta aceasta confirma ceea ce spuneti dumneavoastra. Si totusi imi pastrez optimismul, si am sa va spun de ce. Zilele trecute am citit pentru prima oara (recunosc, nu am mai avut ocazia pana acum) discursurile lui Winston Churchill din perioada razboiului. Cata arta si cata cultura… Iar daca e vorba de presedinti americani care scriu bine, pentru a nu-i aminti pe cei in plin mandat, care scriu despre visurile mostenite de la tata, sa ne gandim macar la Jimmy Carter… Ba se poate foarte bine sa existe intelectuali care sa devina politicieni foarte buni, doar ca plamada trebuie sa fie buna, argila sa fie nobila. Stiu ce veti spune, ca e foarte greu, ca e aproape imposibil, ca de la Dimitrie Cantemir nu s-a mai vazut asa ceva.
nu cred ca intelectualii sunt mai buni politicieni. Ceea ce se intampla in Romania in ultimii 20 de ani cred ca dovedeste justetea afirmatiei. Cred ca cel mai important lucru la un politician este caracterul: coloana vertebrala, integritatea, deschiderea fata de altii etc. Aceste lucruri nu sunt apanajul intelectualilor. Mai mult, s-ar putea ca intelectualii sa aiba un caracter mai „fragil”…
Cred insa, ca la caractere similare, ar fi de preferat un intelectual datorita luciditatii teoretice mai mari, viziunii mai cuprinzatoare asupra lumii pe care ar putea – teoretic – sa o aiba.
moartea nu poate nimeni s-o-nvingâ
ea biruie trupul, în luptă nedreaptă
încercă, tu, trecătorule în astă viaţă
să laşi urme, ce ea, nu poate să ucidă
Viaţa ne va face mai buni, doar cu ceea ce lăsăm în urma noastră.
Autor Viorel Muha
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Viorel+Muha
De mai multe secole ne plangem de inapoiere si alte neajunsuri, dar cand pres. ICR-ului, face astfel de afirmatii, in virtutea sau in ciuda pozitiei sale oficiale, nu ne mira ca problema conflictului din Georgia a fost inabusita pe Dambovita de un asa-zis „scandal al poneiului roz”, iar ca de Fasia Gaza nu poti discuta fara riscul de a fi catalogat drept antisemit.
In aceeasi ordine de idei, in timp ce Vestul discuta, de jumatate de an, recent dezvaluitele scrisori in care Paul Celan isi explica/ scuza distantarea fata de evreitate si, pe atunci, proaspatul stat Israel (superba nuantare despre „this piece of / habitable earth, / again suffered up into life”), ICR urmeaza sa lanseze niste eseuri despre B. Fondaine, care graviteaza, o spun cu tot respectul, in jurul unei problematicii depasite de secolul trecut.
In calitatea mea inevitabila de cetatean, sunt grav insultat de pozitia „HRP-ului nostru national” – savuroasa etichetare a lui Mirel Banica. Si cu riscul de a parea naiv, ar trebui poate sa-i explicam dlui Patapievici ce inseamna DemoKratia. In orice caz, mai mult decat dreptul de a NU vota! Asta ca sa evitam, ca de obicei, discutiile despre Societatea Civila &CDR.
Nu putem sublinia indeajuns faptul ca regimul comunist este singurul care a oferit intelectualilor privilegiul neimplicarii – poate ar trebui sa editati mai multe numere pe tema asta, asa din simt civic si pentru „raise awareness”.
Dl Patapievici (dar si altii, precum Traian Ungureanu) refuza celorlalti bucatele din care el se infrupta copios: dreptul la opinie. Cat este de imoral sa fii angajat al statului si sa-ti aperi seful sub paravanul obiectivitatii absolute, infierandu-i pe cei care manifesta alte pareri. Chiar daca intr-un context redus dl Patapievici ar putea, la rigoare, sa aiba dreptate (ca prea trag toti in Basescu; well, nu prea toti, din moment ce alde dumnealui nu o face), este o dreptate bine remunerata. Cum sa-l deranjeze pe el ca Basescu, dupa ce a declarat in dreapta si-n stanga razboi securismului, se inconjoara eminamente cu figuri odios securiste, cand el i-a trimis mandru la export cultural pe Antohi si Hoisie? Voi pleda intotdeauna pentru dreptul oricui la libera exprimare, dar uneori dlui Patapievici ar trebui sa i se dea cu microfonul peste mana.