„Poveşti cu scriitoare şi copii“

Cartea pe care o deschideţi a prins contur de-a lungul unui an, pe măsură ce am invitat mai multe scriitoare să povestească despre felul în care au trăit raportul cu scrisul după ce au născut, în condiţiile în care rutina zilnică se modifică drastic şi timpul nu mai e acelaşi. Nu le-am rugat, simplu, să spună cum au scris, ci am încercat să dezmembrez întrebarea în segmente cît mai concrete. Latura abstractă, inconştientă, interioară era şi este parte din formula fiecăreia, manifestîndu-se, oricum, în scris.   Iniţial, m-am aşteptat ca eseul personal, cu latura lui confesivă, să fie cea mai potrivită formă în care s-ar putea exprima aceste experienţe. În scurt timp mi-am dat seama însă că tema este una mult prea intimă şi mult prea dificilă pentru a fi uniformizată la nivel formal. Textele primite, turnate fiecare într-o stilistică aparte, au adus la suprafaţă experienţe extrem de diferite, istorii şi încercări individuale despre care, în general, nu se prea vorbeşte. Ideea ordonatoare a cărţii s-a limpezit, în acest fel, de la sine, prin fiecare poveste care afirmă propriile adevăruri, şi în legătură cu experienţa scrisului, şi cu cea a maternităţii. În afară de diferenţele evidente, scrierile din acest volum […]