Prin ocheanul intors

Cind un om apropiat moare, intimplindu-se ca el sa fie si scriitor, caut prin cartile sale pasajul care sa-i defineasca autobiografia spirituala: textul acela unic, reprezentativ, care cuprinde tensiunea sa de viata, ce anume gindea in afara notorietatii, dincolo de admiratia sau mefienta celorlalti, cum se definea in propria sa oglinda, in singuratate. Cu viata celor care nu au scris vreun rind, lucrurile se petrec la fel: exista, intr-un anumit moment al biografiei lor, o vorba unica, un gest reprezentativ, in care se concentreaza intreaga lor personalitate autentica, discreta. in ciuda notorietatii, discretia a fost, la Gheorghe Craciun, o aspiratie de o viata. Nu contraria pe nimeni, nu se baga pe sub pielea altora: parcurgea viata ca un ceremonial al distantei, care presupunea stil, obiectivitate, dar si responsabilitatea de a nu le impune altora povara propriei tale economii, incorsetindu-i. Traia viata calculat, cu exactitate. Autobiografia indirecta a lui Gheorghe Craciun se afla, cred, in eseul Prin ocheanul intors (din volumul in cautarea referintei), in care autorul relateaza, dupa o infructuoasa cautare prin propriile sale agende pentru a depista „originile“, intilnirile sale cu Radu Petrescu si citeva dintre convorbirile cu acesta, pe care le-a purtat in casa de pe Pitar Mos […]