Procesul Vişinescu la Bucureşti (VI)

Literatura închisorilor este impregnată cu imagini ale locurilor de detenţie. Mici, mizere, austere, claustere, insidioase, obsesive, artificiale sau, dimpotrivă, mari, relativ îngrijite, deschise, naturale, spaţiile carcerale au fost pentru deţinuţi ospicii, morminte şi case ale morţii sau stabilimente care le-au asigurat, din contră, supravieţuirea. Ion Ioanid, Lena Constante, Nicolae Mărgineanu, Richard Wurmbrand, Paul Goma, Ion Pavlovici, Iosif Corpaș, Belu Zilber sau Constantin Cesianu sînt autori trecuţi prin Gulag care au avut forţa de a pune pe hîrtie experienţele carcerale, o putere care vine din străfundul sufletului, ca o încercare de a recuceri timpul pierdut, dar şi o încăpăţînare împotriva uitării. S-a scris mult, uneori fără talent, dar şi fără patimă. Alteori, pagini devastatoare de literatură naturalistă, dură, puternică, cum sînt cele ale autorilor enumeraţi mai sus. Totuşi, literatura carcerală de la noi este neînsemnată cantitativ în raport cu alte spaţii. De multe ori, asemenea scrieri nu au văzut lumina tiparului ori s-au pierdut în timp. Alteori, fără bani şi mai ales fără relaţii, foştii deţinuţi s-au mulţumit să-și publice memoriile în tiraje infime, care nu au ajuns în mîna istoricilor. O închisoare de manual Oricine a vizitat Rîmnicu Sărat poate spune, fără teama de a greşi prea mult, că aici […]