Proza românească după 1990 – o introducere

  • Recomandă articolul
După 1990, schimbările majore din societatea românească – schimbări sociale şi economice determinate de trecerea de la comunism la o epocă de tranziţie către democraţie – se fac simţite considerabil şi în planul literaturii. Nu numai în cîmpul literaturii – schimbări de generaţii literare, schimbări tematice, de receptare a cărţilor, orizont de aşteptare şi categorii de public etc. –, ci şi în ce priveşte poziţia pe care o ocupă literatura în spaţiul public postdecembrist. În această din urmă privinţă, se produce o mutaţie esenţială: din literaturocentric, spaţiul nostru cultural devine unul dominat mai degrabă de imagine, aşa cum se întîmplă în post – modernitate, instalată, în sfîrşit, şi la noi. Ca urmare, literatura îşi pierde supremaţia cu care fusese obişnuită – şi care fusese accentuată în comunism, prin importanţa acordată de oficialităţi discursului literar, obligat să se adecveze cu orice preţ ideologiei de stat.   După ’90, observă Bogdan Ghiu într-un eseu-manifest în favoarea traducerii din 2015  (1.), s-a făcut în România trecerea – printr-un salt brutal, aşa cum e deja obişnuită cultura noastră (salt pe care-l făcuse şi în secolul al XIX-lea, de la cultura tradiţional-folclorică, rural-orală, la „modernitatea scrisă“ şi citadină) – de la o cultură de tip […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.