Proza românească şi „marea petrecere“ postcomunistă. Petre Barbu (II)

Cel dintîi dintre romanele cu miză identitară ale lui Petre Barbu, Dumnezeu binecuvîntează America (1995), dă o imagine asupra lumii româneşti imediat postdecembriste – ima­gine rezumabilă, abstract, în termeni ca degringoladă, ruină şi totodată bovarism al libertăţii – prin focalizarea asupra disoluţiei unei familii oarecare, dintr-un oraş oarecare, fost centru industrial, undeva la Marea Neagră. Totul se concentrează în şi se exprimă prin tribulaţiile membrilor familiei Hermeneanu şi ale oamenilor – cu vieţi la fel de mărunte şi de anonime – cu care aceştia interferează. Pe cît de restrîns este însă cercul personajelor, cu dramele lor particulare, pe atît de relevant, de emblematic se dovedeşte traseul lor pentru o situaţie mai generală, aceea a unei societăţi oscilînd între dez­iluzie şi aşteptarea unui bine utopic. „Cu acest bloc începe ţara noastră, dacă vii dinspre mare“ – e o frază-refren, rostită naiv-emfatic de un personaj mîndru că participă la „construcţia socialismului“ şi recontextualizată ironic de narator; ea ritmează această istorie „tragică şi grotescă“, însoţind, pe parcursul romanului, imaginea blocului comunist construit – la începutul anilor ’60, de şi pentru „oamenii muncii“ – la marginea mării şi părăsit mai tîrziu de aproape toţi locatarii, bucuroşi să se mute mai aproape de centru şi […]