Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Psihologia Răului, comunismul şi visul lui Stanley Milgram
- 04-02-2010
- Nr. 511
-
Peter Dan
- ESEU
- 2 Comentarii
Istoria abundă în evenimente care pot fi descrise ca aparţinînd categoriei morale de Rău. Holocaustul este cel mai reprezentativ exemplu, alte exemple semnificative includ Genocidul Armenesc, diferitele Gulaguri, Cîmpurile Morţii din Cambodia, Rwanda, Darfur, dacă ne limităm numai la secolul al XX-lea. Fiecare dintre aceste evenimente a fost posibil din cauza participării voluntare a omului de rînd. Dinamica acestei participări constituie subiectul acestui articol. Vom încerca să propunem un model al psihologiei Răului care elucidează participarea omului de rînd şi vom analiza societatea totalitară comunistă ca o formă particulară de manifestare a Răului. În acest context, propunem un model general, bazat pe propoziţia că o societate întemeiată pe o formă extremă de colectivism (ca să folosim formularea lui Popper), duce în mod necesar la o orînduire care presupune participarea activă la Rău a unui grup restrîns şi facilitează participarea pasivă a întregii populaţii. O primă întrebare la care trebuie să răspundem este dacă Răul constituie un obiect legitim de studiu pentru psihologie. Analiza ştiinţifică presupune imparţialitate, ceea ce este o imposibilitate din punct de vedere etic şi moral. De asemenea trebuie să considerăm posibilitatea că formularea unei explicaţii duce în mod necesar la găsirea unei scuze: ne simţim constrînşi moral să […]
Dintre toate initiativele, sau mai bine zis dintre toate experimentele care au fost aplicate umanitatii pe parcursul istoriei, comunismul se identifica cel mai bine si cel mai clar cu ideea de paradox. O ideologie umanista, poate mult prea umanista, inlocuind principille si coordonatele logicii individualitatii, comunismul s-a reflectat in cele din urma intr-o alta catastrofa ontologica, raul si uratul devenind parca principalele categorii estetice care au invaluit constiinta colectiva. Acum, desigur, evenimentele care s-au petrecut nu pot fi sterse, prin urmare trebuie sa incercam sa developam o logica a decurgerii lor, implicit o logica a devenirii. Eseul de fata ne evidentiaza esenta raului pe care implicat-o experimentul comunist, asemenea nazismului din Germania hitlerista, dar in aceeasi masura, poate la fel de paradoxal, avem posibilitatea de a deplia si sensul aparitiei unei noi paradigme a frumosului din psihoza pe care a generat-o aplicarea funesta a comunismului atat in Europa, cat si in anumite tari din Asia sau din America de Sud. Ceea ce trebuie sa intelegem este ca daca anumite evenimente din istorie, cum a fost cazul comunismului, s-au petrecut, atunci s-au petrecut cu o anumita logica, deci vorbim despre un firesc al destinului umanitatii in procesul sau de transformare. Intr-adevar, comunismul ca atare a reprezentat o alta fata a raului, care a dat inca o lovitura umanitatii, dar acest rau a dus in cele din urma la o anumita purificare, chiar si sub aspect psihic, in sensul in care ne referim la nevoia constiintei colective de a patrunde intr-un nou stadiu al civilizatiei care sa se conformeze cu angajamentul fata de diferenta sau alteritate. Cu alte cuvinte, cum ar fi spus Edgar Morin, lumea a fost regandita, si trebuie regandita in continuare. De aceea am adus in discutie ideea de purificare prin suferinta ca descoperire a „frumosului” din raul comunist, cu toate ca si acest rau, atata vreme cat si-a dobandit statutul de repetabilitate in timp si in istorie, capata semnificatia unei psihologii, iar studiul de fata ne evidentiaza din plin acest lucru, mai ales prin referirile care se fac la diferitele experimente. Totusi, daca comunismul a fost un paradox, in sensul contradictiei dintre principii si aplicabilitate, si raul pe care l-a generat s-a dovedit un alt paradox, luand in considerare din acest punct de vedere caderea sa ca depasire a vicleniei ratiunii, adica a vicleniei istoriei.
Iudeologia înaltă şi joasă
În loc de antisemitism, iudeofobie, antievreism aş propune termenul de iudeologie, aşa cum erau înainte sovietologia, alte …logii. De ce ?
De când navighez pe Internet, dar nu numai, mergând cu troleibuzul sau chiar pe stradă, citesc, aud tot mai des cuvântul JIDAN, care de la 1989 a devenit un cuvânt obişnuit. În vremea RSR-ului, ca şi în alte ţări socialiste, xenofobia, pe faţă, nu era admisă. Chiar dacă se vorbea în şoaptă sau la beţie despre „jidani”, mai în glumă, mai în serios, nimeni nu vorbea cu voce tare, nicăieri în acest mod. Se spunea „ţigani”, „bozgori” ( pentru unguri), dar după înlăturarea lui Antonescu, din 1944 până în 1989, oamenii au devenit mai atenţi în exprimarea unui sentiment, dacă antisemitismul poate fi sentiment şi nu o bolaă psihică, care nu era, formal, acceptat de PCR, cu un program internaţionalist-socialist. Dar iudeologia, aşa voi scrie în acest articol, există şi se întăreşte. Site-urile Noii Drepte, alte site-uri din România, SUA, în alte ţări, unde sunt imigranţi din România, se „înverzesc” pe zi ce trece. Conjuraţii, comploturi, ghivece xenofobe, în care evreii sunt ţinta unor acuzaţii dintre cele mai aberante. Holocaustul, comunismul atacul din 11 septembrie, AlQuaida, foametea, criza financiară, epidemiile, încălzirea globală, toate au fost sau sunt provocate de un grup de evrei, dar nimeni spune exact cine sunt acei evrei, că nici evreii nu-i ştiu. Există iudeologia intelectuală, înaltă, perversă şi cea joasă, a „proletarului”, omului nefericit pe bună dreptate din cauze economice, bolnavi, etc. Le sunt comune câteva stereotipii – antievreismul este justificat ( v. Eminescu), evreii au fost prea mulţi ( deşi unii, mai cinstiţi regretă plecarea lor), Legiunea şi Antonescu trebuiau să-i izgonească sau să-i predea pe evrei Germaniei naziste, Holocaustul nu a existat ( contradicţie în interiorul iudeologiei- o dată trebuiau exterminaţi, o dată nu a fost nimic), românii sunt cel mai „tolerant” popor din lume ( Hanna Arendt exagera în sens contrar), deci nu puteau să producă un Holocaust, nici crime contra evreilor ( nimeni nu a acuzat poporul român în genere, este vorba de regimul antonescian), iar cel mai pervers … demers este negarea contribuţiei culturale a evreilor din România, din afara României ( respectiv , din Israel, din alte ţări) la literatura, artele, ştiinţa acestei ţări. Se pomeneşte de sute de ori cazul lui Paulescu care nu a primit Premiul Nobel din cauza evreilor. Nu se analizează motivele pentru care descoperirea excepţională a lui Paulescu, numită pancreatinină, apoi insulină, nu a fost promovată la timp de statul român, la începutul anilor 20 ai secolului XX . Se ştie că România nu a avut niciodată o strategie de promovare a valorilor proprii în străinătate. Iar ţările mici sunt dezavantajate de obicei, în cursa pentru premii internaţionale.
Nu mai vorbim despre neaplicarea unei legi care amendează, pedepseşte negaţionismul, manifestările xenofobe, antisemite, rasiste, apologia fascismului, desigur legionarismului ( care nu este, din păcate specificat). Poate că este mai bine. Martirii acestor măsuri punitive ar deveni noii eroi ai … noii generaţii. Se apropie vremea când se va aplica anecdota cu armenii? O spun pentru cei care nu o cunosc. Un rabin , înainte de amuri adună pe toţi fiii săi şi le spune să aibă grijă de armeni. Fiii întreabă de ce, anume, de armeni? Dacă se va termina cu armenii, a răspuns rabinul, vor începe cu noi. Aşa s-a întâmplat, după genocidul armenilor, din 1915, a urmat, în anii 1939-1945, Holocaustul. Acum, un creştin ar trebui să-şi adune fiii să le spună – Aveţi grijă de evrei, că de vor termina cu ei, vor începe cu noi. Este o lege în istorie? Vai şi amar.
Boris Marian