Pygmalion în Ferentari

Adrian, naratorul din Soldaţii. Poveste din Ferentari, e un intelectual, un om educat, dar încă prins într-un sistem de valori originar, oarecum tradiţional, al mediului rural din care provine – şi de aceea crede într-un fel de loialitate old-fashioned, într-o cinste şi moralitate atipice urbanităţiimiddle class. Însă asta e ceea ce îl atrage în Ferentari, altminteri rău-famatul cartier bucureştean populat de „drogaţi şi interlopi“, unde se mută în timp ce scrie la un doctorat pe tema manelelor. Că nu antropologia l-a atras acolo e evident din inevitabila paralelă cu alt antropolog, cu care împarte la un moment dat un apartament, un ungur, oarecum vorbitor de română, pe nume Atti, mult mai capabil să recunoască şi să se adapteze la legile şi ritualurile zonei fiindcă nu se identifică afectiv cu oamenii Ferentarilor. Adrian e dintre acei intelectuali care resimt cu mare acuitate ambiguitatea poziţiei lor sociale: aparţine clasei „emancipate“, e socializat după codurile acesteia, dar se regăseşte valoric într-o lume în care raporturile de putere nu sînt modulate „civilizaţional“, sînt codificate brutal şi absolut, dar fără coeficientul de falsitate al toleranţei „moderne“ (ceea ce, la un moment dat, numeşte „toată ipocrizia normativă cu egalitatea“): „societatea“ Ferentarilor.   Umorul şi talentul cu […]