„Rasa musulmană“

  • Recomandă articolul
Eo senzaţie bizară, schizofrenică de-a dreptul, să urmăreşti prin intermediul presei, de la mii de kilometri depărtare, un eveniment major, atît de revelatoriu pentru conflictele şi contradicţiile interioare majore ale lumii în care trăieşti.   Fraţii Kouachi erau francezi de origine maghrebină şi crescuseră la orfelinat. Şi Hayat Boumeddienne, partenera lui Amedy Coulibaly, fusese lăsată în grija Statului, după moartea mamei sale (tatăl său s-a dovedit a nu putea avea grijă de cinci copii). Nici ei, nici ea nu fuseseră, aşadar, crescuţi într-o cultură religioasă musulmană, şi totuşi, iată, „da, dar“-ul pune radicalizarea lor nu pe seama inegalităţilor sociale, a profundei lipse de şanse pe care o au copiii suburbiilor, indiferent de religie, ci pe seama deficitului de toleranţă religioasă. Pe vremea cînd lucra la Coca-Cola, ieşit din închisoare, unde ajunsese pentru delicte de sărăcie, Amedy Coulibaly se fotografia cu Hayat Boumeddienne la malul mării, în costume de baie sumare, dar nu, radicalizarea lor vine de la faptul că Franţa a interzis hijabul. Dintr-un deficit de toleranţă religioasă, cum ar veni.   De cînd au devenit culoarea pielii şi numele dat de părinţi indicii de apartenenţă religoasă? Păi de cînd, ca să citez o dezbatere de presă, de mai demult, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }