Razvan TUPA, Fetis

Razvan TUPA Fetis Editura Semne, Bucuresti, 2001, 80 p., f.p. In ciuda fragmentarismului si a formularilor lapidare, impresia la lectura poeziei lui Razvan Tupa este de flux verbal care incearca sa spuna totul pentru ca „atit iti ramine clipa unei singure dati viitoare care este de ce nu acum“ asa ca „daca-mi ceri sa vorbesc s-ar putea sa spun tot/ pina la sufocare“. E ca si cum in spatele eului vagant intr-un Bucuresti halucinant ar fi mereu, ca un miraj, scrisul in care „fiecarei litere ii corespunde pana unui deget“, desi nimic nu mai garanteaza accesul la miezul lucrurilor: „fiecare/ riciie cit poate dinafara-nauntru tot/ ce se topeste pina la os si asta ce ra-/ mine nu este esentialul“. De aceea poate doar un preludiu al totului. „N-o sa fie nimic n-o sa mai fie nimic din toate povestile abia o sa soptesti de parca paginile mototolite ale cartii de telefon ar putea sa formeze singure vreun numar“ pentru ca am iesit din iluzie, vorbele „nu mai pot sau asa ti se pare tie ca nu mai pot sa tina strins lipite de ele abtibilduri cu peisaje portrete si busturi minuscule delicate fermecatoare“, dar sunetele „tot se pricopsesc cu vreun […]