Recurs la memorie. Ion Marin Sadoveanu – aidoma eroilor din romane

Înainte de a-l întîlni personal pe Ion Marin Sadoveanu, aveam să mi-l apropii prin mijlocirea cărţilor. Dar nu cărţi de-ale sale, ci de-ale altora. Făcusem timide tentative de a-l zări măcar, la sediul cotidianului Naţiunea, în paginile căruia deţinea o rubrică fixă: „Drama şi teatrul“. Înainte ca aceste încercări sporadice să dea roade, ziarul a fost desfiinţat, în toamna lui 1949. La acea dată, Ion Marin Sadoveanu avea în urmă o prestigioasă carieră, mai ales ca om de teatru. Înregistrase un adevărat triumf odată cu apariţia romanului Sfîrşit de veac în Bucureşti, la începutul lui 1944. Nu prea a apucat să se bucure de succesul romanului, căci totul în jur fierbea, sub presiunea ofensivei militare ruseşti dinspre Răsărit, asociată cu intensificarea bombardamentelor anglo-americane pentru lichidarea rezistenţei germane pe teritoriile noastre. Peste numai cîteva luni, Bucureştii şi, în genere, lumea românească se confruntau cu schimbarea în forţă a regimului de guvernămînt. De aici, temeri, nelinişti, îndoieli, suspiciuni. Nu e vorba atît de apele tulburi ale politicii celei noi pentru cei mai mulţi, cît de nesiguranţa statutului social pentru oricine va fi fost antrenat, într-un fel sau altul, în vîltoarea evenimentelor. Ion Marin Sadoveanu îndeplinise, în perioada războiului, funcţii oficiale, colaborase la […]