Refuzul uitării
- 24-12-2009
- Nr. 506-507
-
Carmen MUŞAT
- Actualitate
- 0 Comentarii
„De victimele comunismului am uitat şi nu mai vrea să ştie nimeni“ s-a spus la Timişoara, în cadrul dezbaterii din 10-11 decembrie. În pofida condamnării oficiale a comunismului ca regim ilegitim şi criminal, multe dintre întrebările care s-au pus insistent în anii scurşi de la Revoluţie nu şi-au găsit încă răspuns, multe dintre dosarele Revoluţiei au fost soluţionate cu NUP, fără ca soluţiile să fie comunicate victimelor, mulţi dintre cei care au tras atunci sînt astăzi influenţi şi prosperi oameni de afaceri. Nu teroriştii sau extratereştrii au tras pe străzile din Timişoara şi Bucureşti, ci persoane concrete, din Miliţie, Securitate şi Armată, identificate în mare parte de cei ce au investigat evenimentele din acele zile. La Timişoara, unde memoria celor ucişi în decembrie 1989 este vie, s-a vorbit despre dezinteresul autorităţilor pentru aflarea adevărului şi despre revolta populară care a făcut posibilă căderea lui Ceauşescu şi a comunismului. Întrebat de ce, în ultimii cinci ani măcar, nu s-a făcut nici lumină şi nici dreptate în dosarele Revoluţiei, procurorul Dan Voinea a spus că „dopul“ a fost pus la Parchet, care a fost politizat. După ce Ion Iliescu a primit decizia de „neîncepere a urmăririi penale“, anunţată chiar de procurorul […]