REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE

  • Recomandă articolul
După ce lumina reflectoarelor se stinge Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la prima aterizare pe Lună a navei Apollo 11 (20 iulie), revista Time, din 27 iulie, prezintă profilurile celor care au participat la legendara călătorie. Misiunea de a ajunge pe Lună i-a transformat în nişte mituri, în nişte icoane pe care oamenii le privesc cu respect şi cu uimire. Autorul articolului, Jeffrey Kluger – coautor, împreună cu fostul astronaut Jim Lovell, al bestsellerului Apollo 13 –, pune în discuţie modul în care astronauţii au fost nevoiţi să se readapteze vieţii de după incredibila experienţă. Ce se întîmplă însă cu cei care se întorc de pe Lună ştiind că au realizat deja cel mai notabil lucru de care vor fi vreodată capabili? – se întreabă Jeffrey Kluger. „Cum rămîne cu fiorul existenţial care te cuprinde după ce, într-o săptămînă, ai fost pe Lună, iar săptămîna viitoare te afli în sufrageria ta? Cum te obişnuieşti cu prăpastia imensă dintre cele două lumi?“. Şi, mai ales, ce se întîmplă cînd pînă şi senzaţionalul stîrnit de experienţa lor se stinge, cînd reflectoarele se îndreaptă asupra altor subiecte de senzaţie? „Ce faci atunci cînd interviurile încetează şi chipurile odată strălucind de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }