Rezoluţia Parlamentului European referitoare la centenarul Genocidului armean
- 22-04-2015
- Nr. 767-768
-
Observator Cultural
- DOSAR
- 0 Comentarii
Parlamentul European, – avînd în vedere Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1948 pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, – avînd în vedere Rezoluţia sa din 18 iunie 1987 referitoare la o soluţie politică la chestiunea armeană, – avînd în vedere Rezoluţia sa din 12 martie 2015 referitoare la Raportul anual pe 2013 privind drepturile omului şi democraţia în lume şi politica Uniunii Europene în această privinţă, – avînd în vedere Protocolul privind stabilirea de relaţii diplomatice între Republica Armenia şi Republica Turcia şi Protocolul privind dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Armenia şi Republica Turcia semnate la Zurich la 10 octombrie 2009, – avînd în vedere articolul 123 alineatele (2) şi (4) din Regulamentul său de procedură, A. întrucît anul 2015 marchează centenarul Genocidului armean comis în Imperiul Otoman; B. întrucît tot mai multe state membre şi parlamente naţionale recunosc Genocidul armean comis în Imperiul Otoman; C. întrucît una dintre principalele motivaţii ale mişcării de unificare europeană este dorinţa de a preveni repetarea războaielor şi a crimelor împotriva umanităţii în Europa; D. întrucît Turcia şi Armenia au iniţiat un proces de normalizare diplomatică, semnînd în 2009 la Zurich protocoale privind stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor; E. întrucît este esenţial să se păstreze vie memoria trecutului, deoarece reconcilierea nu este posibilă fără adevăr şi comemorare, 1. omagiază, în ajunul centenarului, […]