Riina Jesmin, din Estonia, a primit un premiu pentru traducerea a doi autori români: Norman Manea și Mateiu I. Caragiale

  • Recomandă articolul

Fundația Culturală din Estonia a acordat Riinei Jesmin Premiul pentru traducerea a doi autori români: Întoarcerea huliganului (Huligaani tagasitulek, Editura Varrak) de Norman Manea și Craii de Curtea-Veche (Curtea-Veche kuningad, Editura Loomingu Raamatukogu) de Mateiu I. Caragiale, ambele cărți apărute în 2016.

Riina Jesmin (născută în 1958) este traducătoare. În 1976 a absolvit liceul în oraşul Kärdla. Între 1977-1981 a studiat biblioteconomia la Facultatea de cultură a Universităţii din Tallinn. Între 1976 și 1977 a lucrat la Inspectoratul Statisticii de Stat, în judeţul Hiiumaa, iar între 1981-1997 la Biblioteca Judeţeană Hiiumaa. În 1985, a început să înveţe limba română cu traducătoarea Natalie Alver. Între 1987-1991 a participat la cursurile de vară organizate de Universitatea din Bucuresti. Prima traducere din limba română a apărut în 1987: Dor de Dumitru Radu Popescu. Ceilalţi autori români traduşi: Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Paul Goma, Radu Tudoran, Vasile Voiculescu, Norman Manea. Are o traducere din limba estonă în limba română: Un cărăbuș sărută luna. Antologie de poezie estonă contemporană, 2014. Prima traducere din engleză (Maurice a lui E.M. Forster) a apărut în 1993. Ceilalţi autori traduşi din limba engleză: Iris Murdoch, Virginia Woolf, Joseph Conrad, Henry James, Peter Ackroyd, Margaret Atwood, Peter White, Robertson Davies, Isak Dinesen, Paul Sayer, Nadine Gordimer, J.K. Rowling şi alţii. A fost redactoarea mai multor carţi de­spre Hiiumaa şi a dicţionarului eston-român. A publicat volumul Kärdla (1998).

Din anul 1997, e liber profesionistă. A primit Premiul revistei Looming pentru traduceri în 1996 şi 2002. Înainte de premiul de anul acesta, a fost nominalizată de trei ori pentru Premiul Fundaţiei Culturale din Estonia (pentru traducerile din anii 2002, 2003, 2004).

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13243 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }