ROMÂNIA FĂRĂ PREJUDECĂŢI., Un pseudoyankeu la Hilariopolis

Cînd, într-o noapte de iarnă cu vreo trei ani în urmă, am ajuns cu lectura la „Posterity“, ultima parte din Întoarcerea huliganului, ţin minte că m-am ridicat amuzat-iritat de pe canapea în căutarea unui obiect de scris, cu care să altoiesc textul lui Manea. Să-l iau care va să zică la întrebări  pe autor, în marginea foii, pentru că fusese prea exigent cu Bucureştiul. Prea se împiedicase în direct de schelele de la Ateneu (renovau oamenii clădirea, ce vroia), se împotmolise în noroiul din parcul din faţă (o fi fost vreun aprilie ploios), se rănise în pluşul tocit al fotoliilor din sală (eh, de asta nu putea el să asculte Saint Saëns-Rachmaninov-Enescu, fiindcă, înaintea lui, mai folosiseră loja încă 4.770 de melomani, dar nici un tapiţer). Plus că Bucureştiul era, cică, pustiu, într-o seară de primăvară a lui 1997. Pustiu şi cuprins de o beznă ca în Evul Mediu.   Zborul Air France a aterizat   …Pe 17 decembrie, la ora 17 – după ce cu o zi înainte abia trecusem în registrele digitale notele studenţilor mei americani –, eram deja în shuttle-ul pentru Dulles International Airport. Douăsprezece ore mai tîrziu, cel de-al doilea aparat Air France, care ne preluase […]