Romania literara, Cronica romana, Adevarul, 22

conflicte Editorialul semnat de Nicolae Manolescu in Romania literara de saptamina trecuta (nr. 31/1-7 august 2001) trateaza o tema interesanta, importanta, delicata: aceea a reactiei fata de asa-numitele „Teze din iulie“. In vara lui 1971, proaspat intors din China si Coreea de Nord, seful Romaniei comuniste, Nicolae Ceausescu, a reintrodus in circulatie preceptele propagandiste ale stalinismului. In cadrul unei recente emisiuni de televiziune, jurnalista si traducatoarea Mariana Sipos a afirmat ca scriitorii romani ar fi dat dovada, dupa acele „Teze din iulie“, de „oportunism“, ca „nimeni n-ar fi protestat public“, cu exceptia lui Nicolae Breban (care, aflindu-se in strainatate, a demisionat din CC al PCR), ca toata presa culturala, inclusiv Romania literara, „s-ar fi predat atunci cu arme si bagaje in miinile propagandei comuniste“ s.a.m.d. Asertiuni evident exagerate, cu care N.M. polemizeaza taios. In realitate – reaminteste criticul – un grup masiv de scriitori de virf ai perioadei, in frunte cu conducerea Uniunii Scriitorilor (presedinte era pe-atunci Zaharia Stancu), i-au cerut lui Ceausescu o audienta si i-au spus verde-n fata ce gindeau despre „Teze“. Printre cei mai fermi au fost Stancu, Eugen Jebeleanu si A.E. Baconsky. Despre ultimul, N.M. afirma ca a fost „extraordinar“: „Nu cred ca urechile secretarului general […]