„Romanul, o călătorie lungă şi imprevizibilă prin vieţile altora“

Prin apariţia Anilor romantici, aţi dezvăluit părţi din biografia dumneavoastră, din viaţa dumneavoastră concretă. Sigur, în principiu, toate elementele de real, trecute prin filtrul rememorării şi al scrisului, capătă nuanţe ficţionale. Vă întreb: cît credit acordaţi vieţii reale ca să poată fi transformată în viaţă ficţională? Destul de puţin, chiar atunci cînd există o intenţie în acest sens. Viaţa reală nu poate fi transformată în ficţiune, fiindcă este într-o veşnică mişcare, cu multe faţete, adîncimi înşelătoare şi, în final, se strînge într-un vis neverosimil, căruia nu îi poţi prinde sensul. Ficţiunea mi se pare doar o umbră, simplificată, grosolană, a ei.   Cum v-a marcat cursul istoriei existenţa şi scrisul? Istoria mi-a marcat existenţa aşa cum a marcat şi existenţele congenerilor mei, nimeni nu poate ieşi din ea, chiar dacă încearcă. Scrisul mi l-a marcat mai mult decît aş vrea, acum, s-o fi făcut.   Se ştie că dumneavoastră publicaţi o carte cam o dată la cinci ani. Mă gîndesc că şi atunci cînd nu scrieţi, dumneavoastră tot scrieţi. Cum se încheagă mental un anumit roman? Se încheagă în spaţiile de timp cînd nu scrii, de la o pagină la alta, de la un capitol la altul. Este un travaliu […]