Romanul romanesc in colocvii

  • Recomandă articolul
Sub egida revistei Contemporanul. ideea europeana, Editura Semne a publicat recent o „editie speciala“ de aproape 300 de pagini: Romanul romanesc in colocvii (1999, 2000, 2001) reunind textele si convorbirile din cadrul lucrarilor a trei „Colocvii ale romanului romanesc“. Primul a avut loc pe 12-13 martie 1999 la Bucuresti, cu ajutorul UNESCO, al Academiei Romane si al presedintelui ei, Eugen Simion. Al doilea – intre 5 si 8 octombrie 2000 la Sinaia, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor si al regretatului Laurentiu Ulici. In fine, al treilea a avut loc la Slanic-Moldova intre 20 si 23 noiembrie 2001, tot cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, condusa, de aceasta data, de Eugen Uricaru. Alcatuirea prezentei editii si fotografiile apartin Aurei Christi, iar Argumentul e semnat de „amfitrionul“ Nicolae Breban. Despre ultimele doua manifestari am relatat si noi, la vremea lor. Participarea nu a fost numeroasa. Alaturi de Nicolae Breban si Aura Christi, au prezentat eseuri Alexandru Vlad, Ovidiu Pecican, Gabriel Dimisianu, Razvan Voncu, Catalin Tirlea, Horia Garbea (la primul colocviu), Dan Stanca, Nicolae Barna, Gabriel Chifu, Petru Cimpoiesu, Marian Victor Buciu, Catalin Tirlea si cronicarul de la Le Monde, Edgar Reichmann (la cel de-al doilea), iar la al treilea colocviu, Nicoleta Salcudeanu, Florin Sicoie si […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }