Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Saga nostalgică a sectanţilor lui Vasile Ernu (II)
Vasile ERNU - Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii
- 30-10-2015
- Nr. 796
-
Paul CERNAT
- Eseistică
- 6 Comentarii
Din monismul mesianic, de underground religios, Ernu va desprinde, „pedagogic“, un model de rezistenţă la adresa oricărei Puteri politice. Laicizîndu-şi, în adolescenţă, această mentalitate, el îi sublimează energiile în două direcţii principale: una literară, alta istorică. În primul caz, asumă reprezentarea scriitorului ca alteritate radicală (Gombrowicz: „fii permanent străin“). În a doua ipostază, tinde să răstoarne perspectiva oficială, „naţionalistă“ sau „imperială“, asupra istoriei, din unghiul ereticilor, marginalilor şi excluşilor. Şi o face nu ca un ideolog, ci ca un moralist ironic. Unul dintre primii săi învăţători e… bunicul matern („bunelul“), potrivit căruia „stalinismul a fost ultima epocă de aur a creştinismului“, cînd binele şi răul erau clar delimitate, iar adversarul – uşor de localizat: „Cînd nu vom mai putea alege grîul de neghină, atunci s-a terminat. Iar noi trebuie să ne folosim de acest privilegiu istoric. Dacă puterea sovietică ne bagă la puşcărie, ce înseamnă? Că ea face ce trebuie şi mai ales noi facem ce trebuie“. ru mânski = fascistî Administraţia românească de extrema dreaptă („legionară“, în opinia lui Ernu), ar fi fost, prin comparaţie, „mult mai rea“, întrucît a ridicat împotriva sectanţilor întreaga societate/comunitate, tratîndu-i chiar mai crud decît pe izgoii evrei, ca trădători ai „sfintelor valori ale […]
Corect, ceausestii aveau ceva nu cu BOR ci cu Divinitatea in general, mai ales in ultimii lor ani – psihiatrii sunt cei care pot explica. Au daramat Biserica de la Cotroceni pentru ca intentionau sa se mute dupa restaurare in Palatul Cotroceni si nu suportau sa vada zilnic in apropierea lor o Biserica.
Evident nu se putea compara situatia cu cea din URSS stalinista, ca unul care din studentie am ajuns la Moscova imi amintesc imagini incredibile azi cu biserici-magazii sau biserici-birouri publice, ca sa nu mai spun de cele daramate.
Astept sa cumpar cartea lui Ernu la Gaudeamus – nu se poate sa nu faca Polirom reduceri de pretz – si apoi revin mult mai „documentat”.
Multumesc pentru informatie. Asadar Biserica Ienei.
Era o minunatie arhitectonica: relativ ingusta dar foarte inalta, o silueta de neuitat. La cutremurul din ’77 a fost destul de serios afectata dar se putea repara fara probleme. Alaturi cazuse blocul „Dunarea”. Au venit cu o macara sa darame ce mai ramasese din „Dunarea” (nu se mai putea reface). Foloseau o bila metalica uriasa care agatata de macara prin balans darama zidaria deteriorata. Ceausescu a dat ordin ca bila sa „greseasca” putin traiectoria si sa nimereasca zidurile bisericii (in ’77 inca nu avea curaj sa-si asume deschis distrugerea unei biserici). Asa a disparut un superb monument arhitectonic de inceput de secol 18.
Citat din:
http://ziarullumina.ro/memoria-bisericii-in-imagini-biserica-enei-din-bucuresti-32285.html
” Documentar Memoria Bisericii în imagini: Biserica Enei din Bucureşti
 Tweet Adrian Nicolae Petcu, 15 Martie 2010
Pe la 1611, o soţie de târgoveţ din Bucureşti, pe nume Iana, ridica o biserică de lemn mai sus de Curtea Domnească. Pe locul acesteia, care ajunsese în proprietatea lui Pană Negoescu, fiul lui Antonie Vodă din Popeşti, pe la 1720-1724, jupâneasa Safta, cumnata Doamnei Marica, soţia domnitorului Constantin Brâncoveanu, a ridicat o frumoasă biserică de zid în stil trilobat, cu două turle şi colonadă în pridvor, asemănătoare cu cea a boierului Creţulescu din apropiere. Ulterior, biserica a ajuns în grija familiei Bărcăneştilor, care înainte de 1798 o reparase. În secolul al XIX-lea, în apropierea acesteia a fost ridicat Palatul Academiei, devenit ulterior al Universităţii, pentru ca în anii ’30 în jurul ei să fie construite două blocuri în stil modern. La cutremurele din 1940 şi 1977, Biserica Enei a rezistat, mai puţin însă la furia demolatorilor atei din perioada comunistă. „
@lucid: demolarile de biserici ale lui Ceausescu au fost criminale nu numai in plan religios, ci si in plan cultural, dar tin mai degraba de ticneala unui dictator derapat, enervat de traditia care-i statea in cale pe traseul prezidential, decit de un plan anti-BOR (de altfel, coabitarea dintre BOR si regim era destul de functionala, in parametrii de atunci…). Repet: asta nu face demolarile in speta mai putzin criminale, dar una-i una, alta-i alta.
Statistica va contrazice oricum: numarul de biserici construite atunci a fost relativ mare, iar comparatia pe care o face Ernu intre situatia lacaselor de cult ortodoxe din Romania si cea din URSS e de necontrazis. Dupa 1977, Ceausescu a avut in schimb un plan – monstruos prin efecte – in legatura cu „sistematizarea” satelor si demolarea zonelor vechi ale oraselor. Cit despre sectele neo-protestante din RSR, fiecare vede ce vrea sa vada: unii (ca dvs.) finantarea din SUA, altii – prigonirea lor. Eu merg pe mina rabinului din Buhusi: si unii si altii au dreptate.
In privinta sectantilor lui Ernu, v-as recomanda sa-i (re)cititi acele pagini cu mai multa atentie. Dar vad ca pentru dvs. doar victimele ceausismului si comunismului conteaza, celelalte – nu. Cum s-ar zice: crimele „alor nostri” sint justificabile, iar ale „dusmanilor” – nu.
Astazi, trecand pe langa Palatul Cotroceni, mi-am adus aminte de biserica manastirii – ctitorie a lui Seban Cantacuzino – distrusa din ordinal aceleiasi perechi criminale fatza de romani (miile de femei ucise de avorturile ilegale si miile de orfani in consecinta justifica din plin uciderea ceausestilor ca niste caini turbatzi). Aceasta biserica ce plan urbanistic impiedica, Paul Cernat? Realitatea e ca a cazut victima urii paranoice a lui nicu@leana fatza de credintza parintilor lor. Daca nu venea revolutia daramau si Patriarhia ca sa-si faca mausoleu precum Tutankhamon pe dealul ce domina Bucurestiul.
Sa faci ticaloasa afirmatie ca pe vremea lui ceausescu in anii ’80 s-au construit mai multe biserici decat s-au daramat denota o ura anti-crestin ortodoxa de-a dreptul bolnava. Incearca sa dai UN SINGUR caz de biserica ortodoxa construita de exemplu in Bucuresti din 1947 pana in 1989. Nu a fost niciuna, dar cateva zeci au fost daramate incepand cu cele de pe amplasamentul actualei zone a Salii palatului si a blocurilor din jur in 1958-60. De Biserica Enei (adica a boierului Ene) de langa „Arhitectura” ai auzit? CE „plan urbanistic” impiedica? Deranjase cainoasa pereche semi-analfabeta nicu&leana faptul ca in 1976 la parastasul lui Nichifor Crainic, ca si la slujba inmormantarii sale, se adunase acolo adevarata elita intelectuala romaneasca majoritar „recuperata” din puscarii. O singura casa de rugaciuni a acceptat paranoicul gangav scornicestea, a unei secte neoprotestante pe strada Sebastian, si asta la cererea „fratelui” prezident Jimmy C, ca tot avea nevoie de clauza aia.
Ernu isi face numarul anti-crestin ortodox punand in gura tatalui sau afirmatia ca in Romania ceausista daca popii ortodocsi primeau salarii de la stat, „ai nostri”, adica predicatorii sectanti, nu. Ori toata lumea stia ca neo-protestantii erau in acele timpuri finantati direct din USA, desigur cu acceptul si controlul regimului ceausist.
Alt neadevar (intentionat?) al lui Ernu: „legionarii” – eu cred ca e vorba de adimistratia anilor ’30, nu a maresalului, nu-i lasau sa-si ingroape mortzii. Da, nu-i lasau in cimitirul ORTODOX, caci cutuma religioasa oriunde in lume este ca fiecare religie-confesiune isi are cimitirul ei. Doar in cimitirele militare nu se tzine cont de religie. Nicaieri in lume nu o sa gasesti musulman ingropat la ortodocsi sau mozaic la protestanti (la Ierusalim exista separat cimitirul evreilor protestanti langa biserica germana replica a catedralei din Aachen de langa poarta Sionului). Dealtfel Ernu spune ca pana la urma evreii mozaici le-au oferit o parcela in cimitirul lor.
Si atentie: in limba rusa se spune FACHIST, nu fascist.