Salon „L`autre Livre“ Paris
- 06-12-2013
- Nr. 702
-
Doina IOANID
- Internaţional
- 0 Comentarii
În perioada 15-17 noiembrie 2013, a avut loc la Paris a 11-a ediţie a Salonului Internaţional al Editorilor independenţi „L’autre Livre“. În cadrul acestui Salon, am participat la o lectură și am profitat de ocazie pentru a pune cîteva întrebări unor editori participanţi la acest eveniment. Antoine HOULOU-GARCIA, Éditions La Cheminante Puteţi să ne spuneţi cîte ceva despre editura pe care o reprezentaţi? Este o editură care privește spre întreaga lume, atît spre ţările francofone, cît și spre cele nefrancofone. Se numește La Cheminante, pentru că străbate drumul între diverse culturi, drept pentru care veţi vedea autori care vin din Maroc, din Camerun, din Nigeria, din Senegal și chiar din Franţa. Interesul editurii este de a reuni oamenii, de a ţese legături între culturi, după cum spunea Senghor, unul dintre cei mai mari poeţi ai secolului al XX-lea, care s-a născut în Senegal. În asta constă umanismul universal. Iar francofonia este o ţară unde soarele nu apune niciodată, dat fiind că este prezentă pe toate continentele. Francofonia își propune să redea diversitatea culturală în literatură, fie că este vorba de Africa Neagră sau de Orientul Apropiat. Ceilalţi editori sînt centraţi pe un teritoriu foarte specific, precum L’Harmattan, […]