Sărbători maghiare

Decalogul pe scenă: cele Zece Porunci, ca punct de plecare, și „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești“, ca pretext pentru scuturarea miturilor naționaliste maghiare. Teatru verbatim despre atacurile armate împotriva țiganilor din Ungaria și adevărate „dezmățuri“ scenice marca fraților Mohácsi, cu János Vítez în prim-plan. Anul acesta, Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Budapesta a avut ca temă teatrul documentar – iar pentru că vechea criză și noul guvern de dreapta au zguduit serios mecanismele de finanțare culturală din Ungaria, programul evenimentului a fost în proporție de 90% unul național (excepția: Declar pe propria răspundere de Alina Șerban și David Schwartz).    Începînd cu finalul, spectacolul lui Márton Kovács, István și János Mohácsi, regizat de cel din urmă la Sala Mare a Naționalului din Budapesta, are un titlu lung – We live but once or Beyond the sea fades into nothingness – și criptic după obicei (producția acelorași frați Mohácsi care lua în discuție revoluția din 1956, la aniversarea a 50 de ani, se numea 56/06). Primul mare spectacol „de actualitate“ al Naționalului după atacurile extremiste la adresa directorului Róbert Alföldi, We live but once… pornește de la o istorie reală – cea a unor țărani trimiși […]