Scrisoare deschisa catre scriitorii din provincie

Unde dai si unde crapa

  • Recomandă articolul
Aud, in ultima vreme, ba chiar si citesc prin diverse scrisori deschise, niste reprosuri al caror tilc nu-l prea pricep. Scriitori din provincie (a se citi asa cum am scris, adica nearticulat!) se dau de ceasul mortii ca subsemnata le-a spus molii, intr-un articol publicat in Observatorul cultural, nr. 61 din 2001. Domnilor scriitori, stimati colegi, sinteti in eroare! Nici o clipa nu mi-a trecut prin cap (sau prin condei) gindul de a asocia acest cuvint cu Domniile voastre. Trebuie sa recunosc, insa, ca din articolul cu pricina – de aceea va si scriu – a cazut – exclusiv din ratiuni de spatiu! – un paragraf. Unul introductiv, in care povesteam, de fapt va reaminteam cum s-a „autoales“ fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor, Laurentiu Ulici, cu mina unor obscuri adunati de pe coclauri si bagati in Uniune, in preziua alegerilor trecute. Acestia erau moliile, cit despre paragraf, inca mai cred ca putea sa lipseasca fiindca sint destule alte lamuriri in textul cu pricina. Atit de multe, incit am sentimentul ridicolului si al prostiei, incercind sa demonstrez acum niste evidente. Sa nu spuneti ca nu stiati ce s-a intimplat la alegerile trecute, ca aceiasi (iar as zice molii, daca nu m-ar […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }