Scrisori către Osip Mandelștam (I)

După succesul publicării scrisorilor cu Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu își continuă încercările în domeniul epistolar, de data aceasta accesînd un domeniu ficțional, dat fiind că receptorul textelor este poetul Osip Mandelștam, iar „acțiunea“ are loc cînd în Moscova lui 1934, cînd în România contemporană nouă. Este un exercițiu de fantezie ce încearcă, de fapt, să devină atît o analiză sentimentală a operei și a vieții marelui poet rus, cît și a fenomenului numit „avangarda rusă“.   „Nici nu știam că ne aflam în labele umaniștilor.“ Dragul meu Osip Emilievici, sper ca nerăbdarea de a-ți scrie să nu-ți pară nepoliticoasă, însă abia ce-am primit manuscrisul cărții dumitale și, începînd să citesc, am simțit, așa cum mi se întîmplă întotdeauna cînd am sub ochi paginile unui om pe care-l simt superior, ei bine, am simțit nevoia să-ți scriu. Am fost uimit de bunăvoința pe care mi-ai arătat-o, atunci cînd ai răspuns întrebărilor mele printr-o scrisoare pe care nu o așteptam. Sper să nu întind prea mult plapuma… Dragul meu, spui, chiar la începutul manuscrisului tău*, că „Procesul de secularizare a statului nu s-a limitat la separarea bisericii de stat, așa cum preconiza revoluția franceză. Transformarea socială a adus cu sine o secularizare […]