Scrisori pariziene. Cu Nicolas, despre birocratizarea scriitorului

Intr-una din zile, in cercul unor prieteni, am facut cunostinta cu Nicolas. Are cam patruzeci de ani si e scriitor liber profesionist. Nu e celebru – „nu-s un Houellebecq“, glumeste el – , dar reuseste, de bine de rau, sa traiasca din scris. I-am spus ca m-ar tenta sa discutam pe aceasta tema. A fost de acord si am stabilit pe loc o intilnire. A scos o agenda cu cotorul ros, a rasfoit-o incruntindu-se putin si, printre o multime de alte insemnari, si-a notat intilnirea cu mine. „E bine asa“, a mai mormait el. Ne-am vazut citeva zile mai tirziu la una din numeroasele cafenele de pe Saint Germain, cu sistem de incalzire electric exterior, care da o mina de ajutor primaverii capricioase. Nicolas avea o mina vesela, tocmai primise, dupa cum aveam sa aflu, o invitatie la un mic festival organizat de o asociatie culturala din sud. Mi-a pus citeva intrebari politicoase despre Romania. I-am raspuns la fel de politicos. Abia dupa venirea cafelelor conversatia a inceput sa se dezghete. Am aflat ca publicase patru carti de poezie si, din ratiuni „alimentare“, citeva romane pentru tineri. ii spun ca in Romania practic e imposibil de trait din scris, chiar […]