Scrisori pariziene. Vieti obisnuite

In volumul de nuvele Sa trecem iarna, de Olivier Adam, ceea ce impresioneaza in primul rind e tonul: gifiit, scrisnit, obtinut prin fraze juxtapuse, fara nici cea mai mica fioritura. Numim asta stil minimalist. Ce se poate spune din capul locului e ca acest stil se potriveste de minune cu subiectul. Dar care subiect? La drept vorbind, nu se intimpla nimic, sau aproape nimic. Cind incepe actiunea, totul se intimplase deja. Iar raul va sa vina… Il asteptam, il pindim. Toate personajele, barbati sau femei, care sint totodata si naratori, traiesc sub amenintare. Sint osteniti, uzati de munca si de alcool, le e lehamite si abia asteapta sa se termine odata. „Ea spune ca altfel e inceputul sfirsitului. Dar eu cred ca sfirsitul de mult l-am depasit. In toate sensurile si la toate nivelurile“ (Pe nesimtite). Iar toate aceste personaje sint inca tinere. Nu sint declasate, se agata de viata. Unii continua sa se lupte. Numai ca lupta lor e derizorie si nimeni nu se lasa pacalit. Si, in orice caz, nu invatatorul acela putin fanfaron caruia, in urma unei incaierari, i s-a impus un concediu „fara plata“. Admirator al lui Pialat si cam betivan, dar altfel lucid, el simte […]