Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Sebastian şi inchiziţia posterităţii
Mic studiu de patimologie literară
- 13-08-2009
- Nr. 487
-
Ioana ORLEANU
- POLEMICI
- 16 Comentarii
Într-un eseu din anii ’30 ai secolului trecut, Jose Ortega y Gasset, „gîndindu-se la această unitate de-un dinamism dramatic între două elemente – eul şi lumea –, care este viaţa“, formulează cele două întrebări esenţiale privitoare la biografia cuiva: „Prima consista în a determina care era vocaţia vitală a subiectului, ş…ţ a doua chestiune este de a estima fidelitatea omului faţă de destinul său singular, faţă de viaţa sa posibilă.“ „Aceasta – adaugă autorul Revoltei maselor şi al Spectatorului – ne permite să determinăm doza de autenticitate a vieţii sale efective.“ Acesta era fundalul, aceasta era atmosfera, aceştia erau termenii de discuţie ai acelui timp! A intrat d-na Marta Petreu, în studiul despre Mihail Sebastian, publicat anul acesta la Editura Polirom, „în cercul magic al acestei existenţe“? A vrut dînsa să o facă? Şi ar fi putut? Nu este vorba aici de întrebări futile: Autoarea declara dintru-nceput că studiul „este centrat pe publicistica politică […] şi pe psihologia tînărului scriitor“, or şi, ba chiar: mai ales!, psihologia este o artă, al cărei practician trebuie să-şi aducă iar şi iar aminte de avertismentul înţeleptului din Cos – că „viaţa e scurtă, arta lungă, ocazia trecătoare, experienţa înşelătoare, judecata grea.“ Nu ştiu […]
articol bun, dezbatere dificila cu unii care singuri isi spun gaga, politetea pare un lux, mai bine grobian şi garantat gaga, eu cel putin spun cine sunt iar de sebastian nu ma rusinez, sunt jurnalist si evreu, prietene gaga, oare existi realmente?
Exista unii obstinati sa aiba ultimul cuvant chiar si atunci cind singurul lucru pe care-l pot face e sa repete clisee si slogane la care nimeni nu mai are, de mult, nimic de adaugat. Iar ca sa se asigure ca nu mai indraznesti sa-i contrazici, iti flutura discret spectrul unei interpretari incriminante a spuselor tale. Se cred pe semne redutabili polemisti si contorsionisti logici, cand nu sunt decat niste bieti gargaristi, ce-si exiba coltii in timpul prelungitului lor exercitiu verbal. Sebastian ar fi fost, mai mult ca sigur, rusinat sa apara in compania lor intelectuala. Cat despre noi, preferam alta muzica. A dios!
interesant rationament, cine a spus că fascismul lui Mussolini era bun? dar un gaga crede ca antisemitismul a fost o bagatela chiar dacă a dus la holocaust, desigur, fara legionari, este adevărat, dar ce ar fi fost cu ei pe deasupra?
Vreau sa zic ca odata intrat in relatii cu ofiterii, mai mult sau mai putin acoperiti, de la Ambasada americana, Sevastian iese din front, lucru de neiertat pentru agentii sovietici care aveau in colimator Ambasada si mai ales pe Ivor Porter , cel mai informat spion american in materie de literatura contemporana si de mediu cultural…Asa se explica disparitia , prin accident de camion, sic!, a scriitorului. Citita biografia sa in aceasta cheie, de la coada spre cap, interpretarea abuziva data de Petreu oscilatiilor aparente ale scriitorului, devine caduca si ieftina gazetareste… Va rog sa se retina aceasta completare.
@U.N. Giga, in loc sa aplicati etichete infamante ar fi mai bine sa va intrebati de ce unii evrei nefascisti, precum Freud, si-au exprimat ocazional, simpatia fata de duce, si de ce democratia avea o presa atat de proasta in interbelic.
E interesant de observat o structura de gindire recurenta in comentariile din aceasta pagina. Evreii fascisti sau filo-fascisti (hai, fie si numai pana la 1938) sint in regula, caci nu erau – sau nu puteau fi? – xenofobi (id est: anti-semiti etc.). Asadar fascismul e condamnabil doar cind e asociat antisemitismului. Altfel – conform aceleiasi gindiri – a fost mai inocent decat legionarismul (adevaratul monstru al perioadei interbelice – fara el toate ar fi fost bune si frumoase).
Carevasazică, fascismul „internationalist” era un ideal umanist, precum comunismul – pina s-au dumirit „umanistii” ca nu era tocmai paradisul pe care-l cautau (pentru ei!) si au schimbat drapelul. De altfel, evreii fascisti nici nu erau „fascisti”, ci pur si simplu „sustinatori ai lui Mussolini”. Ete colo, un fleac…
Aveti dreptate dle Marian. Cati stiu oare ca pana si Freud si-a exprimat simpatia fata de duce?
La cele scrise de unii şi alţii voi adăuga o informaţie probabil cunoscută mai puţin, printre susţinătorii lui Mussolini erau şi evrei, până în 1938, când Ducele a înţeles că Hitler este mai tare, dar fascismul italian se deosebea de legionarism, care era xenofob în esenţă, deci nu trebuie să creadă cineva că evreul Sebastian a bătut palma cu xenofobii, printre care Nae Ionescu, un naţional-creştin extremist era prim solist
Imediat dupa experienta lui Sebastian cu Romania libera, devastatoare pentru dramaturg, si cu grupul Patrascanu, el se orienteaza spre o plecare in America si ea legatura cu Larry Bachman, ofiter de la Ambasada americana, venit special sa recruteze personalitati ce ar fi vroit sa emigreze, mai ales la recomandarea lui Visoianu, atentie, un Visoianu care va fugii in America, si a lui Rica Georgescu. Marta Petreu e in afara documentatiei specifice si nu intelege sensul multor ziceri cifrate din jurnalul lui Sebastian, cartea ei fiind scrisa, pare-se , in serviciu comandat si ratat, din lipsa de adancime si nefrecventarea momentului politic de la 23 August 44, in care Sebastian a fost bagat pana peste cap.
Doua indreptari la interventia postata de mine anterior: 1. Citarea d-lui D. Tepeneag in contextul respectiv este neavenita; 2. Scurtul citat vizand o mai veche apreciere a d-nei M.P. referitoare la publicistica lui M.S. este reprodus dintr-un articol aparut in revista \\\\\\\\\\\\\\\”22\\\\\\\\\\\\\\\”in 2002. Scuze !
Cel care semneazà cu mult curaj Monitor si care, nu se stie de ce, mà citeazà în sensul afirmatiilor sale, sà se calmeze: mie mi-a plàcut cartea Martei Petreu si cred cà e foarte utilà.
Ca „roman de la Dunare” fiind, ca si M. Sebastian, si pastrand in memoria mea afectiva anii de liceu facuti la scoala bucuresteana care pe atunci purta numele ilustrului meu concitadin”, dar si din multe alte motive care nu tin de biografia ci de afinitatile mele, nu puteam sa nu iau act cu satisfactie de faptul ca d-lor Mihai Iovanel, D. Tepeneag si altora li s-a alaturat inca o voce in tentativa de a tempera zelul demolator probat de d-na M.P.in analiza activitatii publicitice a lui M.S. si a relatiilor acestuia cu N. Ionescu. Aceeasi distinsa cercetatoare {M.P.} care cu cativa ani in urma doar („Cultura”, 2002) aprecia ca”…in niciun caz publicistica lui [M.S] de la sfarsitul anilor `20 si inceputul anilor `30 nu se include in politica”. Dincolo de aprecierea curajului si discernamantului cu care isi construieste eseul de fata, d-na Ioana Orleanu (despre care as dori sa stiu mai multe) imi permit sa-i sugerez autoarei sa extinda sfera investigatiei sale de la textul propriu zis al recentei lucrari a d-nei M.P- pornind aproape exclusiv de la citatele desprinse din volumul acesteia- la intreaga publicistica a lui M.S. din epoca. Astfel s-ar putea verifica conformitatea si completitudinea textelor selectate, contextualitatea acestora si interpretarea lor pertinenta, obiectiva etc., sau dimpotriva. Si pentru ca d-na I.O. ne pune sub ochi si invocarea in textul pus sub lupa o anumita „razbunare” pe care M.P. si-o poate ingadui motiva pentru modul in care s-a lasat inselata in trecut de publisitica lui Sebastian, imi trece prin minte o intrebare: oare cartea d-nei M.P. nu este cumva si ea o replica mai mult sau mai putin punitiva pentru cei care, precum L. Volovici, N. Manea, G. Voicu, Alexandra Laignel-Lavastine s.a., mai ales dupa aparitia celebrului „Jurnal” al lui M. Sebastian, au devoalat derapajele extremiste ale lui Mircea Eliade,tainuite de acesta pana la moarte, in luari de pozitie care au spulberat fie si in parte mitologia care s-a creat in jurul acestui veritabil erudit ? O ipoteza de lucru !
Marta Petreu a facut o cercetare importanta si foarte utila pentru cei care nu citisera deja colectia Cuvântului. Ea e insa incompleta. Ii doresc sa o intregeasca – la o a doua editie – cu o mai amanuntita cercetare de arhiva. Se gasesc destule dovezi ale filo-fascismului din tinerete, unele atat de graitoare incat, probabil, recenzenti precum cel de mai sus isi vor musca mainile de disperare. La fel de multe sunt si dovezile jocului dublu pe care il face dupa 1934 fata de grupul prietenilor săi de dreapta. Ele trebuie doar coroborate si puse in pagina. Dintre cunoscatorii subiectului, tot Marta Petreu se afla in cea mai buna pozitie pentru a intregi portretul pe care l-a schitat in noua ei carte.
E interesant ca persoanele (sau familia lor intelectuala, daca preferati) care o critica acum pentru ca a “expus” fata ascunsa a lui Sebastian, au aplaudat-o cand a facut aceeasi operatie cu Nae Ionescu, Cioran si Eliade. De ce parte sunt patimile si parti-pris-urile – nu ne mai intrebam dupa atata retorica zornaitoare.
ce pacat ca nu avem mai multi MIHAIL SEBASTIAN si mai putine Marta Petreu…..poate ar fi mai bine ptr.Romania de azi; doamna Petreu, rautatea exacerbata face rau sufletului dvs.din textul dvs.si din interviuri nu meticulozitatea dvs.in a va documenta iese in evidenta ci rautatea, reaua intentie; Sebastian va ramana mereu dramaturgul iubit…..cine isi va mai aduce aminte de dvs.
In Cimitirul FILANTROPIA din Bucuresti, in drum spre mormintele buniciilor mei, nu exista sa nu ma opresc la mormantul lui Mihail Sebastian, sa ma reculeg si sa ma gandesc la minunatele piese de teatru care ne-au placut sa le vedem sa le auzim la radio inca din anii tineretii. Daca este sa o luam pe „linia psihologiei sau a psihiatriei” in fiecare din noi vom gasi o „umbra” depinde de noi ce suntem dispusi sa vedem. Nu cred ca Marta Petreu, un om erudit are dreptul sa „arunce anatema” si sa intre intr-un domeniu care nu-i de SPECIALITATEA ei. Derapajele politice de tinerete cine poate sustine ca, nu a avut ?
marta petreu ştie să se facă importantă şi interesantă prin oricare mijloace, sebastian nu este un subiect de senzaţie ieftină, iar povestea cu diavolul urmăreşte un succes ieftin, poate că faptele nu sunt inventate, evreii au avut şi au multe personaje controversate, dar efectul Jurnalului a fost , cu intenţie, surdinizat, ceea ce mi se pare reproşabil pentru Marta Petreu