SELFIE sau limitele subiectivității

În luna octombrie a anului trecut, am fost invitată la Întîlnirile internaționale de la Cluj și am văzut, printre altele, o piesă care m-a răvășit pur și simplu: SELFIE, în regia tinerei regizoare Andreea Iacob. Ca toți invitații, primisem un pliant despre spectacol, dar informațiile erau seci: „distribuția este formată exclusiv din femei private de libertate de la Penitenciarul de Maximă Siguranță, secția exterioară Cluj-Napoca“, fapt care m-a incitat să merg… să văd… * * * Am ajuns mai repede la teatru, la Sala Euphorion, o sală aflată pe latura stîngă a Naționalului clujean. La intrare, un domn cu o mină severă mă apostrofează că am venit prea devreme, afară e frig și-l întreb dacă nu pot aștepta undeva, la căldură, iar dacă nu, poate îmi recomandă o cafenea. Răspunsul, pe un ton aspru, m-a descumpănit. „Nu știu, nu-s din teatru, vă rog să plecați“, așa încît m‑am conformat, nedumerită. Revin după 20 de minute și același domn păzea cu strășnicie intrarea, deși de-acum spectacolul trebuia să înceapă. Plasatoarele tremurau și ele înaintea misteriosului personaj. Ce Dumnezeu se întîmplă, m-am gîndit, parcă-i un Cerber omul ăsta!! Și nu eram departe de adevăr. Personajul, deloc plăcut – la chip sau maniere –, […]