Semnele şi vocile cărţilor

Inventariată parţial imediat după moartea lui Paul Celan în 1970, biblioteca poetului, însumînd peste 6.000 de titluri, a intrat de timpuriu în atenţia exegeţilor, care au descoperit în sublinierile şi însemnările de pe marginea paginilor parcurse de dînsul o sursă importantă pentru interpretarea operei şi, într-o măsură considerabilă, pentru reconstituirea genezei multor texte considerate cu timpul emblematice pentru lirica celaniană. Se ştie că, descins la Paris în vara lui 1948 cu doar puţinul pe care un emigrant îl putea duce cu sine, Celan a devenit un vizitator fervent al librăriilor şi anticariatelor încă din anii cînd veniturile sale se reduceau la o bursă modestă şi la cîştigurile precare din lecţiile particulare de germană sau comenzile ocazionale de traduceri; turul buchiniştilor de pe malurile Senei făcea parte obligatorie din traseul pe care noul parizian îl oferea prietenilor în trecere prin Capitala Franţei. Mai mult decît lecturile legate de studiile începute la Sorbona a contat, în constituirea treptată a unei biblioteci private în care tînărul Celan şi-a cheltuit economiile, curiozitatea intelectuală distribuită pe întinse domenii, de la filozofie la botanică şi de la teorie lingvistică la poezie franceză, germană sau engleză; pe majoritatea cărţilor adăugate de la un an la altul proprietarul […]