Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Sensul ultim al culturii
- 04-09-2008
- Nr. 439
-
Vlad Mureşan
- ESEU
- 8 Comentarii
Cînd aud sintagma „om de cultură“, mă pregătesc deja să înghit lemne discursive. La noi, omul de cultură este cel care nu citeşte Platon sau Kant, Sofocle sau Thomas Mann, nu mai ştie matematică sau fizică, nu ascultă Palestrina sau Anton Bruckner, dar citeşte presa culturală naţională, din care Atlantida spiritului s-a scufundat în oceanul unei uitări originare. Îşi dă cu părerea despre epoci şi genii, despre adevăr şi rost, în intervenţii egale cu nişte firimituri, în raport cu banchetul fabulos al istoriei. „Oamenii de cultură“ sînt cei care se admiră sau se detestă reciproc în reviste şi pentru care articolele sînt pretexte ale ego-ului lor, în loc ca întreaga lor fiinţă să fie pretextul unei mari opere. Wittgenstein şi Kafka nu erau oameni de cultură. Spre deosebire de oamenii de cultură care îşi dispută azi ratingul şi instituţiile, animaţi de un „drum către centru“ al voinţei de putere, şi nu al anamnezei, aceştia au fost doi marginali – vulcane invizibile, prin care epicentrul spiritului şi-a spovedit drama într-o lume a surzilor încrîncenaţi în lupta pentru putere. Hegel a fost primul care a vorbit, după secolul saloanelor, despre cultură ca alienare (der sich entfremdete Geist: die Bildung). Într-adevăr, spiritul […]
bun text omule, ce au sarit asa pe el, ce ii sperie?
ce banal sa acuzi omul ca are prejudecati ! tocmai asta a spus, ca nici el nu e intelept.
care noi orizonturi? omul spune ca intre pisoarul postmodernilor si Wagner ,el alege cultura „mare”.
jucati-va voi cu noile orizonturi glorioase. cand aveti ceva care nu e pisoar, sunati-ma sa vad ce ati mai inventat !
bun text, idei originale, lasa-i pe invidiosi
cand aud sensul de cultura al autorului ma pregatesc „sa inghit lemne discursive”. textul in sine este bun, inferenta este completa. logic, aproape nici o critica. insa pe langa structura formala a articolului, razbat si o serie de prejudecati prin prisma carora, culmea, autorul priveste insasi natura prejudecatii. calificarea unor heteronomii culturale ca si „valeti”, ma fac sa observ si componenta idiosincratica a textului.
se poate observa cu usurinta ca autorul a plecat de la concluzie in construirea textului sau ( e.g. cultura adevarata este ponegrita de tot ceea ce il ataca pe Hegel si pe ceilalti reprezentanti ai culturii „mari”), iar nu de la premise ( e.g. pozitionarea culturii astazi in raport cu definitia ei in timp, adica perspectiva istorica). Adevarul este cu siguranta atemporal, insa nu-l slujesti cu adevarat reducand la o simpla argutie nimic altceva decat manifestarile Spiritului atat de „maret”. pe de alta parte, lipsa de flexibilitate si deschidere inchide insasi procesul creerii de noi orizonturi sau de intelegere a lor. plasarea in exterior nu ofera o privire chiar atat de completa, ramanand la o simpla aprezentare. inchis in Acelasi orizont nu vad cum poate autorul sa spere la iesirea din propriile-i limite in directia implinirii tuturor virtualitatilor/potentialitatilor sale de natura heideggeriana. limita insasi a discursului sau este limita lumii sale, iar Adevarul , din cate stiu eu, nu lucreaza cu margini, oricat de a priori or fi ele sau de marete.
pornind de la particular inspre general, cand ordinea logica are un demers pe dos, descalifica intr-un fel intentia autorului de a vorbi despre Adevar.
Destule sunt de neinteles,foarte multe neintelese,si,majoritatea confuze.Reversul tautologismului „Cunoaste-te (numai) pe tine insuti!”este cainicul „Ucide (orice reprezentare) pentru a nu fi ucis,ca sa fii numai tu insuti!” Pe cel pe care nu-l poti intelege,adversarul,extrasangvinul,padurile,aerul,si,poftim,…cultura!
domnule rogobete, nu inteleg nimic din comentariul dvs. chinuit si confuz. in schimb textul autorului e coerent si il felicit. poate va mai ganditi si publicati o critica distrugatoare. 🙂
1 – „Ideea de cultură…” vâră întregul în parte,odata ce fiecare cultura se caracterizeaza prin mentalizatorul ei specific,(tautologic,analogic,cauzalist,relativist,indeterminist,etc.),generator al propriului câmp ideatic,al ideilor tipice!;2 – Imanentitatea tautologica a nonreprezentativităţii cainice,(eu sunt eu – cel ce sunt;pomul e pom şi nimic altceva!),face modelul ne-cultural,deci nu „totul este cultural”.3 – Ce axiologie supra-culturală cunoaşte autorul,(exluzând dualismul manicheist entelehic,si deci fals axiologic,al genului proxim şi diferenţei specifice),capabilă de o definiţie a culturii,fără a risca tautologia non-culturii? Si,dragă autorule,cultura se revendică prin … gândire.
Mult sens. Putini sunt oamenii care se dedica spiritului. Si mai putini sunt cei care nu esueaza.
Autorul textului sa fie unul dintre cei tari!
foarte bine punctat, felicitari!
Excelent text.