SFada cu literatura. Ce înseamnă să fii „No. 1“? Răspunde Dănuț Ungureanu

Puțini sînt scriitorii care își păstrează energia și stilul dacă, după debut – iar în cazul lui Dănuț Ungureanu acesta s-a numit Așteptînd în Ghermana (roman, Nemira, 1993) și Marilyn Monroe pe o curbă închisă (proză scurtă, Adevărul, 1993) – lasă literatura la o parte și se dedică jurnalismului sau scenaristicii – domenii de producție de text absolut onorabile, cu estetică proprie și, aproape întotdeauna, aducînd mai mulți bani producătorului de text. Dinspre jurnalism, Dănuț Ungureanu a căpătat și și-a educat un simț deosebit al momentului și al amănuntului semnificativ, dinspre scenaristică – că întrepătrunderea între efectul estetic și morală se rezolvă cel mai bine prin umor. Totuși, dinspre amîndouă domeniile deodată, Dănuț Ungureanu a păstrat pentru literatura sa o tușă, aș spune, de fatalism – în forma „ăștia-s oamenii, n-ai ce-i/ce le face“ (v. volumele Români deja deștepți și Alți români deja deștepți, Tritonic, pentru edițiile din 2013) – care, în combinația savantă cu ceea ce am numit în alte SFade „capilaritatea fantasticului“, constituie sursa poeticii sale personale. Nu mi se pare deplasat ca, în cazul lui Dănuț Ungureanu, la 2016, să vorbim despre o poetică în adevăratul sens al cuvîntului. Argumentele imediate sînt romanele Însemnările damei de silicon […]