Silvian Iosifescu sau despre „mobilitatea privirii“

Schimbarea de paradigma nu numai politica, dar si culturala de dupa ’89 a aruncat in umbra opere si autori care altadata figurau in prim-planul vietii noastre literare: disparitie mai mult sau mai putin inevitabila, mai mult sau mai putin indreptatita. In mod sigur nedreapta este uitarea ce a acoperit numele lui Silvian Iosifescu, profesor la Universitatea din Bucuresti, sef al Catedrei de teoria literaturii, autor a nu mai putin de 25 volume de critica, teorie si istorie literara, fara a mai pomeni traducerile pe care le-a efectuat si editiile critice pe care le-a ingrijit. Sechelele unei boli cu o evolutie lenta, dar si o retragere voluntara, ca proba a unei reticente funciare, au contribuit la aceasta stergere de pe ecranul actualitatii. Putina lume stie astazi ca una dintre cele mai convingatoare pledoarii in favoarea psihanalizei din presa noastra interbelica i-a apartinut tinarului de numai 19 ani (in 1936) Silvian Iosifescu. Acelasi autor scria intre 1940 si 1946 cel mai pertinent studiu inchinat la noi lui Aldous Huxley. De altfel, Huxley va fi prozatorul constant invocat si analizat in lucrarile teoreticianului de mai tirziu. Tot inainte de razboi, Silvian Iosifescu colaboreaza la Cuvintul liber, isi face cunoscuta pozitia antifascista si devine […]