Situaţia de la BCU Bucureşti
- 26-11-2010
- Nr. 552
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 4 Comentarii
Preambul În data de 15.11.2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de director general adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“ din Bucureşti, conform metodologiei aprobate prin Ordinul MECTS nr. 5385/2010. Metodologia de concurs a fost elaborată cu intenţia evidentă de a favoriza un anumit candidat, provenit din afara sferei specialiştilor în biblioteconomie. Astfel, în art. 2, lit. b al metodologiei se prevede că persoanele care îşi depun candidatura trebuie să fi urmat „cursuri de specialitate în domeniu şi/sau lucrări ştiinţifice în domeniul managementului informaţiei“. În prima parte a enunţului se recunoaşte implicit existenţa unui domeniu specific bibliotecilor; cu toate acestea, necesitatea de a deţine o specializare în biblioteconomie nu este considerată obligatorie, publicarea unor lucrări în domeniul foarte larg al „managementului informaţiei“ fiind considerată suficientă. Şi mai străvezie este condiţia prevăzută în art. 2, lit. j, prin care se solicită „cel puţin trei ani vechime în activităţi direct legate de lucrul cu publicaţii: biblioteci, edituri etc.“. Aşadar, „lucrul direct cu publicaţiile“ într-o editură a fost considerat de autorii metodologiei o condiţie suficientă pentru ocuparea funcţiei de director general al celei mai mari biblioteci universitare din România. Metodologia de concurs a fost […]
Au trecut 13 ani de cand, in martie 1997, Ministerul Culturii, patronat atunci de Ion Caramitru, a comis un abuz identic, aducand la conducerea Bibliotecii Nationale un individ care nu avea nici in clin si nici in maneca cu biblioteconomia: Ion Erceanu. Destituit pentru abuzuri legate de editarea in Elvetia a Codex Aureus si de distrugerea partiala a manuscrisului, apoi repus in functie de Mona Musca si destituit din nou, condamnat penal si obligat la plata unor despagubiri fata de statul roman legate tot de Codex, Erceanu a dus in anonimat BN si o meserie pe care nu a inteles-o niciodata. Mai mult chiar, dupa toate acestea si dupa ce in BN s-au facut restructurari masive, noua directoare, El. Tirziman il pastreaza pe vesnicul Erceanu, desi omul a depasit varsta de pensionare. Ce spun intelectualii nostri, ce spune dl Plesu, fata de toate acestea? Dar Ion Caramitru, caruia i se datoreaza situatia de azi a BN? Astept reactia dlor.
Salut publicarea acestui protest si astept sa se publice si petitia circulata pe Internet pe aceeasi tema, pe care au semnat-o deja cateva sute de persoane. Prea este mare abuzul si mult prea grav precedentul pe care il creaza!
Doamna Radoi este sefa unei edituri private foarte active astfel ca mi se pare chiar un conflict de interese ca directorul unei biblioteci de stat sa conduca o editura care scoate si vinde carti, ca afacere. Ar putea ca BCU sa cumpere numai cartile acestei edituri, nu?
Modul de organizare a concursului de director la BCU mi se pare foarte grav si revoltator in sine prin incalcarea criteriilor profesionale mentionate in Protest si prin aducerea la conducerea institutiei a unei persoane care, in primele sale declaratii publice, aduce a personaj caragialean, un amestec de Zita si Zoe. Ingrijorator cred ca este si altceva: pentru prima data, institutiile academice au devenit moneda politica. Daca se voteaza noua lege a invatamintului, acesta s-ar putea sa fie doar inceputul si asa sa fie numiti rectorii, decanii, directorii institutelor de cercetare. Clientela politica e mare si locurile in parlament si in prefecturi, putine.