Slava Celui care s-a coborît din iubire: paradoxul mîntuirii

Drumul pascal al lui Isus de la suferinţă şi pătimire pînă la nimicirea de sine, kenoza Crucii şi Înviere, este un drum al coborîrii Fiului lui Dumnezeu de la înălţimea condiţiei fericite şi impasibile a divinităţii pînă la fragilitatea făpturii muritoare. Este împlinirea drumului descendent al lui Dumnezeu, care a început odată cu crearea lumii, sfîrşind prin întoarcerea lui Isus la Tatăl împreună cu toţi oamenii. Dumnezeu a „ieşit din sine“ prin actul său de a crea lumea – ce trebuie privit ca un „act pozitiv al voinţei“ divine şi ca o expresie a „iubirii care tocmai în coborîre îşi demonstrează adevărata natură“* –, urmînd a se întoarce la sine împreună cu întreg omenescul asumat de Isus prin Întrupare şi răscumpărat prin moartea pe Cruce. Drumul lui Dumnezeu – un exod care înseamnă şi o aventură în afara sa mînată de iubirea pentru alteritatea reprezentată de propria sa creaţie – revelează astfel adevărata natură divină: iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care merge pînă la sacrificiul de sine, pentru făptura sa îndepărtată şi înstrăinată. Dragostea adevărată nu îşi abandonează niciodată obiectul; or, aceasta este dragostea care se află în Dumnezeu şi care este Dumnezeu (1In 4,8). Dumnezeu este Cel care se […]