Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
SOFTUL ROMÂN. 6/9
- 19-10-2012
- Nr. 646
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 51 Comentarii
6/9 Ca număr de case, îs ăl mai sperjur: fac stînga-mprejur şi-s cînd 9, cînd 6. Prin mine se circulă ca pe banda lui Möb… Aduc a amoeb: mă multiplic prin virgulă (,) atunci cînd dă-n germen stabilul punct (.) Nu pot fi defunct căci n-am nici un termen, – că, poate, eu îs, dom’le, Yin-Yangu’ lui Nenea Iancu (să mori de rîs!). Îs combinagiul ăl mai grozav: nici unui zugrav sau lu’ binagiul ce mă bate de-a-ndoasele, nu-i zic „mă, ’mboule!“, căci unde e 9-le este şi 6-le, – ca în amor şi-n zodia Racului. Îs cam al dracului şi am humor ca şansa strabică din Două loturi! Lipit pe baloturi cu gumă-arabică, nu vă ascund că-s o dublă figură (dacă, de gură, le-apuci, sau de fund), căci, chiar pe un sac, nu-mi reneg treapta: eu, şi la dreapta ’mprejur, pot să fac. Faţă de-un ax de simetrie, fac geometrie şi vă spui „vacs!“. Lunecos şi zburdalnic, aidoma vouă, sînt şi 6, şi 9, – şi nu doar ca falnic număr de case, nu-s una din două, ci şi 6, şi 9, nici 9, nici 6. (1999; 2012) Anunciu important Începînd cu viitorul număr al gazetei, „Softul românŭ“ […]
Ce faceţi domnule Profesor?
După ce ne-ţi captivat săptămâna toată declinând cuvinte maghiare care încep cu “f…”, aţi ajuns acum şi la cele din manualul lui Candrea?
De v-aţi lămuri barem că în latină “imaginis” este un genitivus singularis, nu un ablativus pluralis, deci combinaţiunea “de imaginis” , repetată cu obstinaţiune în două răvaşe successive, e de natură să va umbrească faima de scatolog si erudit.
Cu admiratiune,
Hadârcă Leontina
E, probabil, un avant-goût de suferinta a junelui Humpty-Dumpty, o mini cadere (out of love’s labour, de ex.), nu o Niagara fall (sg.), desigur. Un bobo, nu mai putin miscator, si cu briliante perspective: „dost thou fall upon thy face? Thou wilt fall backward when thou hast more wit; Wilt thou not, Jule? „
Si matematicienii bat campii si tot cu gratie, adica har …
Iar din campii acestia batuti cu greutate (nu usor !) rasar
multe lucruri splendide !
Pare ca nici dansul n-a inteles, deocamdata…
Se spune ca Poetii sunt neintelesi si sufera din pricina asta. Pacat ca nu aveti cum sa simtiti cat de tristi sunt Matematicienii cand nu sunt intelesi (chiar de cei…dragi). Chiar daca nu le-o spun, indiferent de ce.
Iata, in sfarsit, un paradox frumos in acest dialog, pacat, ratat! Exact in acest moment as fi vrut (dar asteptam sa-mi raspundeti, cum bine spuneti ca sa respectam ordinea) sa evoc \”Punctul opt, mancat copt\”! Mi-ati luat-o inainte (si ma bucur).
Ce voiam sa va zic despre asta:
Exact INCIUDAREA Dvs. cand \”Timisoara draga\” n-a facut ce credeati ca-i bine, dar EXACT aceeasi INCIUDARE, m-a facut sa va provoc, suparat ca un om inteligent, talentat, de familie buna, realizat, etc., …gandeste…asa! Eh, macar acum ati priceput ce tot ma mana sa va zgandar, ca doar nu-i URATI pe timisoreni, nu ?
Ca daca nu se rata afurisitul de dialog surd, ajungeam si la L. Cohen si multe altele. Trebuia doar sa \”trece(m/ti) de TB &restu\’\”.
Poate in alta viata…
Noapte buna.
Eu n-am înțeles de ce-ar trebui să cadă Maestrul pe gânduri fiindcă-s mai mulți matematicieni pe-acilea… A, că Matematica s-ar crede c-ar fi mai ancorată-n concret decât Poezia… Să zicem. Dar numai s-ar crede, că nici matematica nu mai e chiar ce-a fost; și-acolo se lucrează la un nivel atât de abstract, încât nu văd de ce n-am admite că și ei bat câmpii cel puțin la fel de ușor ca și noi. Măcar Poeții-i bat cu grație poeticească, de i se mai zice și har… Har Domnului, matematica știe asta.
Regret mult, domnule profesor, că ordinea mesajelor, pe site, nu poate ţine cont de veritabila suită a replicilor noastre. E drept că acest mult prea lung dialog e unul, pare-se,-ntre surzi… Altminteri, am impresia că nu eu am aruncat mănuşa cel dintâi. Vă mai aduceţi, cred, aminte că era vorba de inconturnabilul „Punct 8”, – pe care, ziceam eu, glumind amar, că îl „mâncasem copt”! M-aţi somat să vă răspund ce-am vrut să spun. Or, eu spusesem tocmai ce voi fi vrut să spun. M-am eschivat, o vreme, să vă dau un
răspuns, pentru că nu înţelegeam în virtutea cărui drept mă anchetaţi. Totul a decurs, apoi, penibil. Înţeleg că nu avem opţiuni (8-ţiuni!) comune şi că ar fi mai bine să renunţăm la un pseudodialog, care nu duce, evident, niciunde…
Cu bune, totuşi, gânduri, Şerban Foarţă
P.-S. E bine, baremi, că, într-o privinţă, semănăm: semnăm cu propriul nostru nume.
Ce-am făcut sărăcana de mine?
Il confundai pe dl Profesor Daniel si nu stiu mai cum (că mi se-mpleticeste limba-n gură) cu cinstita doamnă profesoară căreia i se adresa scrisoarea prin care mă punea la coltz, desi nemernicei de mine imi datora lectura poezioarelor ce l-au făcut să plângă.
Singura-mi (nevolnică scuză): scrisoarea era atat fandosită in dantelele ei, si atat de femeiască-n răutatea cu care vroia să mă sperie cu măritisul la care nici nu mă gândesc incă, incât mi se păruse că niciun domnisor n-ar fi putut-o scorni vreodată…
Si fiindcă veni vorba: am să vă spun, domnule profesor, că eu una niciodată, dar chiar nicioadată, n-as merge la altar cu un cavaler care vorbeste atât de urât si are gusturi atât de spurcate ca Domnia Voastră!
Stimată doamnă Profesoară,
Dumneavoastră citit-aţi cumva întrebările care l-au făcut pe meşterul Poet să-şi dezvăluie cele două traduceri ce v-au făcut să plângeţi de emoţionalitate?
Dacă le-aţi citit, de ce nu v-aţi gândit că fără modesta intervenţie a unei biete şcolăriţe de dincolo de Prut, nici lacrimile acelea atât de otlichno-blagorodnîe (eminente şi nobile) n-ar mai fi apucat să se verse acum?
Hadârcă Leontina
PS Băgat-aţi de seamă că şi dl Prof. Ionescue Paltin a ajuns să folosească vorba “tămâiere”, a cărei surioară mai mică – “tămâia” – figura şi în răvaşul meu de azi dimineaţă ? Mai ştiţi vechea poveste
despre “Veşmintele cele noi ale Ţarului”?
Zau, chiar vorbim alta limba! Vi se pare ca „ma pun cu profesionistii”? Nu v-am spus, cinstit, ca e PRIMA data? Ca n-am nici o pretentie „artistica” ? Nu pricepeti „provocarea” ca nu-i ritmul bun ?
„Prostit la batranete” insemna exact sa ma apuc, acum, sa pretind ca fac ce nu stiu! NU era o insulta catre Poezie! Vedeti ce usor o ia omul „pe ulei” si pricepe exact invers ?! V-am trimis ceva la publicat? Imi faceti „recenzii” la glumite ?
V-am spus din primul moment cu ce ma ocup, ca profesionist. Si, spre deosebire de Domnia Voastra, cam pornit asta-seara, nu „m-am ofuscat” cand ati insinuat ceva pe cat de urat, pe atat de aiurea-n tramvai…
Inchei cu o precizare la ultima mea postare: cred ca ati primit si cateva mesaje (care nu s-au publicat pe site) semnate PI. Nu era (evident) un pseudonim, ci un raspuns la „numarul Pi” din scrierile Dvs.
Noapte buna, si sa multumim lui Dumnezeu ca maine vine alt numar.
Să știi că și io mă crucesc de-atâta cocotă ce-n cascade năvălește, de-mi vine să-mi iau câmpii că-ndrăznit-am să rîd că văd giunețe-ntunecată… În endecasilab. Și mai departe fără metru, fără metru.. 🙂 🙂 🙂
Sunt ofensată! Cum n-aș fi, când văd pudibonzi cititori nemulțumiți de poate cel mai frumos gest pe care-l fac (arareori!) poeții: acela de a oferi spre desfătarea cititorului ceva încă nepublicat! Eu am citit cele două traduceri și am plâns. C-așa-s eu, o plângăcioasă, no, ce să fac? Domnișoara elevă (hm…) aștepta comentariile poetului (???). Doamne apără și păzește! Cum să fie asta? Cam așa: „Ce-ați vrut să spuneți când ați spus?”??? Foarte interesant! Oi vedea-o măritată când mi-oiu vedea ceafa, dacă-i așa ciufută…
Ca să provoace, poeziile trebuie să fie, totuşi, poezii. Dar Dvs nu aveţi nici, baremi, noţiuni elementare despre această artă. Ba vă mai şi mândriţi, ca beoţienii, că sunteţi, din fericire, ignorant: „Credeti ca m-am prostit la batranete?!” – Noroc că Omar Khayyam, Charles Lutwidge Dodgson, alias Lewis Carroll, sau Dan Barbilian, alias Ion Barbu, se prostiseră la tinereţe…
Sunt, stimate Maestre, unul, indivizibil si … adevarat (ca prenume, nume si profesie). N-am folosit, nicicand, pseudonime. Pluralul nu-i nici modest, nici heraldic, ci…real(ist). Nu cred ca v-a scapat ca n-am fost singurul care „v-a suparat”, gandind (politic macar) altfel. Daca faceti aluzii (complet) nepotrivite, ajunge sa va spun „honnit soit qui mal y pense”. Daca nu, s-ar putea chiar sa cam aveti dreptate, multi fiind, cred, de aceeasi specialitate cu mine. Poate va usureaza, poate ar trebui sa va puna pe ganduri…
Oricum, tare ma tem ca, de fapt, chiar nu va faceti….Ce sa va mai zic ? Poate doar ca „pretuirea nu miroase, musai, a tamaie”; de fapt, asta speram ca ati priceput. Macar ca dureaza de ceva timp.
Daca vreti, musai, sa ma injurati de ceva, ziceti-i „deformare profesionala”: a dascali! Ups, parca o avem amandoi… Lasciamo perdere.
Va doresc, ca intotdeauna, cu adevarat, tot binele.
Iaca, imi cetesc amarnicu-mi sfirsit : va fi sa beau cocota (cum Socrates?) pentru sminteala de juneasca ‘nsufletire ce facui. Dar tot ca el, ce vru, inainte, la harfa a’nvata sa cinte, imi casuna ca poate mi s-a arata, prima di morire, un fournrir (infinitivul substantivat ca in le dire, le grand-parler) de poesie, o afurisenie pre versuri tocmita (Afurisit cine-n’ghiers haznaua n/toarna! – poate stih, in loc de ghiers ,spre o mai mare slava-) . Oricum, cucosii noaptea or destrama-o.
stimate Domnule Profesor: eu vă crezusem unul şi indivizibil; numai că Dvs spuneţi: „Pentru ca, de ceva vreme, nu mai scrieti politice, va sunt(em) recunoscator(i).” Ce soi de plural mai e şi ăsta, – că al modestiei, nici chiar al majestăţii, nu-i! Nu cumva ăsta e pluralul obiectului muncii Dvs?!
Poezii ?! Glumiti, erau doar provocari, nimic altceva. Credeti ca m-am prostit la batranete ?! Cat despre Oglinda, aici e totul, ca va place au ba; mai uitati-va, dar fara patos.
Nu, Domnule Profesor, nu-mi place-n… Minunezia dlui Băsescu; şi nici în… Oglindezia (ca să rămânem cu Alice) în care o reflectaţi Domnia Voastră.
În rest, pricep îndeajuns de bine cu cine am de-a face (obiectul muncii y compris).
Nici nu mă fac că nu pricep că scrieţi poezii pe care nu mă pricep să le calific!
O, baaard frumoooos,
………………………….
Incerc să fiu cat de concisă si kontsentrirovanna pot:
1. V-am spus deja că poemele (ce nu le ştiam inedite) erau “măestru tălmăcite”.
2. Eu Vă solicitasem, şi nu o singură oară, opinia Dvs de Dascăl şi Maestru în mai multe chestiuni ale artei poetice, opinie pe care mi-aţi refuzat-o până-n ziua de azi, mulţumindu-vă să-mi reproduceţi cele două texte din Blake şi din Cocteau, fără alte comentarii.
3. Termenii “ca unui câine” şi “bucată de carne sângerândă” făceau parte dintr-o invocaţie elegiacă şi aspirau la statutul de figuri sau licenţe poetice.
4. Tocmai Dvs, iubite Maestre, care jonglaţi cu “medulare”, “copulaţii” şi atâtea alte “naturalia”, răspândite prin corpul revistei şi dialogurile purtate cu cititorii amatori de picanterii, tocma Dvs să Vă ofuscaţi pentru o atât de nevinovată exprimare a protestului unei tinere, revoltată de neîncrederea şi superioritatea aproape ostentativă cu care-i trataţi lipsa de experienţă şi originea basarabeană umilă?
5. În finalul elegiei mele, stângace dar plină de nemincinoasă simţire, vă scriam, ca într-un soi de predciuvstie:
“dispreţul şi răceala
e tot ce-am dobândit – şi tot ce i-a menit Cordeliei bătrânul Rege Lear…”
Şi iată-Vă acum, ca pentru a-mi proba tristul adevăr al acestei premoniţiuni, alungându-mă ca pe Cordelia – pentru vina de a nu Vă fi minţit şi a fi spus ceea ce gândeam!
6. Nu suportaţi nici cea mai umilă protivorecie (contrazicere), în schimb Vă place să fiţi linguşit de indivizi care torturează nepedepsiţi limba cea română, întrecându-se în limerick-uri şi alte forme de poezie degradată, coruptă.
Tuturor acestor Kenţi, Glosteri şi Edmunzi, le adresez aici cuvintele Prinţului Will:
I know you what you are; love well our Master:
To your professed bosoms I commit him;
But yet, alas, stood I within his grace,
I would prefer him to a better place.
===================================================================
Hadârcă Leontina
Cred, Maestre, ca a ma lasa „fara obiectul muncii” e o infaptuire care are exact acelasi grad de dificultate cu cea prin care v-as lasa eu „somer”, vanzand poezie. Pentru ca, de ceva vreme, nu mai scrieti politice, va sunt(em) recunoscator(i).
Pisica, cu zambetul sau persistent, apartine, cum sigur stiti, unui matematician (altul decat modestul Dvs. interlocutor). Asa ca era supusa unor oarece restrictii, de unde si licenta (neacordata de Comisie). Dar, daca nu va place in Wonderland, ma consolez ca am reusit sa va conciliez cu „caltii” lui Nea Marin. A propos, ma scuzati ca nu pot participa la „caldurosul schimb de masaje”, nu e stilul meu.
In incheiere, asa ca’ntre barbati: e adevarat ca, uneori, va faceti ca nu pricepeti ?
În titlul Dicţionarului argotic, „français”, fireşte, nu „franaçais”!
Dacă a-i oferi unei „naive şcolăriţe” (ceea ce bănui, totuşi, că nu sunteţi!), întru edificare, traduceri (inedite) din William Blake şi Jean Cocteau, înseamnă că-i „azvârli”, ca unui „câine”, „bucata de carne sângerândă”, eu, unul, nu cred că mai este cazul să-mi scrieţi bileţele. Sănătate!
Mea culpa Maestre, cer smerit iertare; traiam cu convingerea ca la perversii nostri amici macar varianta asta e feminina!
Văd, domnule profesor, că, nemaiscriind, eu, de vreo două săptămâni încoace, despre d’ale politicii (care rimează – după şi numai după Dvs. – cu „pisicii”!!!), v-am lăsat – pardon! – fără obiectul muncii…
(P.S. Mai puneţi mâna pe vreun tratat de versificaţie! V-a spus-o şi dragul de Nea Mărin, deunăzi.)
Regret, stimate domnule profesor, că trebuie (pe jumătate!) să vă contrariez: este şi CHATTE, şi CHAT. – Cf. F. Caradec, „Dictionnaire du franaçais argotique & populaire”, Paris, 2001, p. 48: „CHAT n.m. ou CHATTE n.f. Sexe de la femme.”.
Pe plac, că-mi sunteţi, Meştere, – sau nu –, puţin vă pasă!
Linguşitori aveţi cât frunză şi cât iarbă:
Tămâia vă-mpresoară cu fumu-i de mătasă;
Sunteţi cu noi şi nu sunteţi niciunde,
Căci aţi uitat de Ida şi văile-i profunde,
Uitând pelerinajul la Lethe, după lacrimi.
……………………………………………………………………………………………………………..
Citindu-vă poemele, măestru tălmăcite, ce mi le-aţi azvârlit ca unui câine
bucata de carne sângerândă, am înţeles, Maestre, că pentru-augusta-Vă gândire
eu nu însemn nimică. Naivă şcolăriţă, venită de la Nistru,
am îndrăznit să-ntreb şi să Vă cer cuvinte de-ndrumare; dispreţul şi răceala
e tot ce-am dobândit – şi tot ce i-a menit Cordeliei bătrânul Rege Lear…
@Daca_nu_nu
Apoi daca-i pe-asa, mi-s zen; mi-i, totusi, ca legea, draguta de ea, sa nu comploteasca binevoitor a ma nemuri.
@Paltin Ionescu
Mi-ar fi greu si peste mina sa fac revendicari in ce priveste expertiza; pe vremuri se zicea: “an expert is one who knows more and more about less and less” iar acum aud ca ar trebui interschimbate intensificativele…(less and less about more and more). Daca bine prind ideea, jocul spellingului omofoniei ar merge pe ceva formulat de maniera You are my w/hole life , insa, evident, se pierde accentul/greutatea semantic/a si “candoarea” din propunerea dv. Compensatoriu (si consolator, eventual) extras din pregatirea rolului Mimi din opera La Bohème in mediu actoricesc anglofon : Mimi la liturghie- a hopeful soul; Mimi bathing –a soapful hole… Altminterea, nu am a protesta pentru a fi fost la obirsia unei energii (ca sa ma periu) pozitive.
Bravi soldati, dupa razboi,
Putin zambet nu strica.
Sa mai glumim intre noi,
Si sa vorbim de … pisica.
Cand din frazele ce-au compus,
Pana ieri, discursul politicii,
Tot raul se va fi scurs,
Ne va ramane surasul…pisicii.
Pentru ca pisoiul nostru Foss să iasă, în sfârşit, din scenă, în chipul cel mai onorabil, îngăduiţi-mi să transcriu traducerea, ce-mi aparţine, a poemului lui Edward Lear, citat: „By Way of Preface”:
Acesta este Mr. Lear!
Când scoate câte-un zdravăn tom,
Le pare, unora,-n delir,
Iar altora, un nostim om.
Cuget concret-fastidios;
O barbă aducând a câlţi îi
Ornează chipul cam hidos
C-un nas de care poţi să-l zgâlţâi.
Are doi ochi, două urechi,
Ba chiar cinci deşte la o mână;
Cânta divin în evi mai vechi,
Azi tace câte-o săptămână.
În preajmă-i cu un ditai vraf
De cărţi, subzistă într-o sală
Frumoasă; nu se face praf
Când dă pe gât câte-o Marsală.
Vechiu-i pisoi se cheamă Foss;
Mireni şi clerici îi oferă
Prietenia; poartă fess,
Iar trupu-i e-o perfectă sferă.
Când iese-n fulgarinul lui
Cel alb, puştimea schimbă şoapte:
„Acest bătrân britanic şui
Se plimbă-n cămeşoi de noapte!”
Colinele şi câte-un lac
Îl fac să plângă, într-un loc mai
Retras; gogoşile îi plac,
Rachiul de ghimbir, nu tocmai.
Citeşte-n spaniolă, ne-
Vorbind-o însă. – Vanul fir
Al său, cât încă trainic e,
Cunoaşteţi-l pe Mr. Lear!
P.-S. Asonanţa de mai sus, „Foss” – „fes”, e una nealeatorie, ea este chiar semnalul de alarmă că „şchioapătă” ceva,-n original. Acolo, maestrul poartă „a runcible hat”, – greu traductibillul „runcible”, după The Concise Oxford Dictionary (1976, s.v.), fiind, între altele, un „nonsense word used by E. Lear […], perh. after rouncival [adică, n.m.] large pea.”
Pardon, Maitre, CHATTE! Veuillez noter, j’ai pas voulu
etre mechant et profiter de la situation…
…să mă feresc de flăcăii fara obrazovanie, meşteri la învârtit cuvinte neobrăzate şi la pufăit prin ubornaia! (Pe unul din ăştia care se ţinea scai de mine cu slovele lui besvkusnîe l-am şi pocnit zilele trecute cu penaru-n căpşor, de cred să mă ţină bine minte.) Iar amu – uite ce-mi citesc ochii tocmai pe pagina în care ar fi trebuit să mă-ntâmpine doar cântec şi gângurit suav de muze! Unii domnişori veniţi pe-aici în ospeţie, altfel înfumuraţi şi plini de gordosti nevoie mai mare, sunt atât de fără gust în ceea ce mâzgălesc – şi nimeni nu le spune o vorbă, nici măcar slăvitul kneaz al Poeziei!
O, Boje moi…
Cine să te sinuciză?
Nu te sinucide nimeni, că nu dă voie legea…
…ce cuvinte complicate!!! Dar cuvinte românești n-avem? (Cu sau fără f…) Că-n privința ălora străine, mă aflu destul de defaszată… 🙂 🙂 🙂
Cf. şi fr. „chat”.
God bless you, man, you really made me laugh!
Fiind eu absolut novice in ale literelor, a fortiori
in limba lui Will, indraznesc doar sa va propun
pt. o eventuala verificare a originalitatii de catre experti, a unei gaselnite personale de acum multi ani:
O foarte scurta (si clara) declaratie de amor etern:
„Darling, you are the whole of my life!”
II.
Dictionarul acela al lui Barit e un monument de candoare, candoare proprie oricarui moment auroral ; descoperirea din copilarie ii co-raspundea. Daca am evitat redarea enuntului integral al lectiunii e pentru ca azi vedem doar frustetea si nimic din auroral (dar sa fie acestea mutual exclusive?) Candoare, anyone? Pandanta pandantului masculin amintit era, in dictionar, “pina” = “rusanea femeiasca, ….a” (ce pleasca pentru liberated feminists , women or so). In cartierul in care locuiesc de cind ma stiu pe-aci, in lumea noua, la alegeri, reprezentanta unui anumit partid e o italianca, Pina, si se lafaie pe mii de pancarte si bannere… Anul trecut, cind a rulat filmul 3D a lui Wenders, un afis imens cu prenumele coregrafei (acelasi, desi e al unei nemtoaice) avea dimensiunea unei fatade de catedrala. Casa parinteasca , in care am locuit aproape un sfert de veac, e pe strada Barit(iu).
Fiindca am purces de la pisoi, am sa inchei cu o intimplare pisoiasca (pussy, in engleza actuala, mai ales cea americaneasca a noii generatii, nu e ce pare a fi, ci e ceva de mai sus) povestita de Jane Fonda. O prietena a actritei in vizita cu baietasul ei de vreo 5 anisori. Gazda (JF) e pe terasa , mingiie pisica pe care-o tine in poala. Baietasul se apropie, cam laturis… JF (vechea generatie…) : “Would you like to play with my pussy?” Baietasul: “I would, if you just put that damned cat away…”
Domnului Serban Foarta
I.
Ati fost cit se poate de prevazator si inspirat sa va intrebati; de m-ar fi privit , intrebarea, n-as fi avut cadere/competenta a talmaci (cuvinte, idiosincrazii comportamental-lingvistic-afective). Pentru un talmaci versat, inrait in dedesubturi, cit o fi el de ungur, in cazul in speta, foneticul ar putea fi transcendat de pilotetratomie. Un pisoi cu nume topografic. Un nume anglo-roman.Cum ar fi sa-i zici unui pisoi, de-al nostru, Dealul Florilor ori Valea Plingerii, Vilceluta (ori chiar varianta de origine:Valicela)? Pisoiul, de-ar fi trecut oceanul spre vest de tinutul Limerickului, ar fi putut sa se numeasca, washirvingian, Sleepy Hollow (not so far from Old Foss, is it?) … In fine, o sa va dau ceva pe gratis, two for the price of one. Am (o serie, imi vine a zice, de) patru nepoti, toti softisti, software developpers. N-o sa va vina sa credeti, lucreaza toti, cu inca destui prieteni de origine europeana, la proiecte FOSS (free and open-source software). Soft dara… La un party, lansare de produs de succes, vin si niste parteneri unguri, un cuplu mai june cu parintii sotului. Sosesc intr-o masina batrineasca, de culoare inchisa , normal, a (mai) batrinului tata. Model Roy Foss. Ne-am amuzat impreuna cu impricinatii. Domnul apropitar de masina era chiar relaxat “I mount/dismount my royal Foss…” Am insistat pina am ajuns sa-l fac sa inteleaga (exaltat) ca Foss-ul lui e Buick-ul Pamintului. Ceva exutoriu, poate chiar eliberator, in comportament (de automobilist ungur). Ati bagat de seama ca FOSS e aproape SOFT in oglinda?
@Daca_nu_nu
Ce-i? Ce-i? Care? De ce? Cum? …Tare m-ati fost spariet…Teama mi-i ca ori aveti gindirea cu premeditare, ori proactiva, ca tertu-i … stiti dv. Apai, nu ma sinucid eu cind mi-i voia, ma sinucid altii cind dimpotriva. Si pot sa va mai spui ca nici rivulutiile nu mai sint ce fura. Da\’ mai stii?
… se pronunţă „fos”, – se scrie, însă, „fasz”!
@) Daniel StPaul
…atâta-ți trebui, să ne părăsești…
Că de nu ți-oiu trage o rivuluțieee…
Doară mă știi!!!
🙂 🙂 🙂
„incepator cu f…”, – mă întreb, cu voia Dvs., domnule Daniel StPaul, cum ar fi tălmăcit un ungur, în maghiară, acest vers al lui Edward Lear (din LIMERICKS, „By Way of Preface”) „Old Foss is the name of his cat”?! Întrebarea-i cu atât mai, pe cât cred eu, îndreptăţită, cu cât numele proprii, în tălmăcire, nu variază (ca, de o pildă, „medulariu barbatescu”).
Grăbit să-i revendic drepturile lui „â”, am comis un regretabil ilogism. Anume, nu atât ortografia românei este schizoidă, cât opţiunea unor edituri şi/sau gazete pentru „â” şi-a altora pentru „î”. Or, lectura gazetelor este o bună şcoală de învăţare a oricărei limbi. – Altminteri, uzurparea lui „â” de către „î” ar atenua schizoidia ortografiei româneşti: „î” pretutindeni, mai puţin în „România”, „român” sau „româneşte”. Este o minimă excepţie (de ordin, oarecum, etmologic), care naşte, însă, o fisură în aparatul ortografic… Altminteri, trebuie să spun (şi au mai spus-o, până azi, şi alţii): optim nu e nici scrisul cu „â”, nici cel cu „î”. Cred, mai curând, că un grafem aparte pentru „â”/”î”, fie şi dacă pare cam grotesc, ar fi rezolvat, de mult, litigiul. (Închei aici, cât încă Molière sau Ionesco nu-s prea aproape!)
Nici n-am observat. Măcar că, de obicei, le văd foarte.
Acum, nu. Am văzut numai textul! Probabil și ceilalți, la fel. Încă o dată, mulțumiri!
… pentru faptul că,-n textul „Către muze”, coabitează „â” cu „î”. Cauza inconsecvenţei este că, îndeobşte, eu scriu cu „â”, – în cărţi şi-n publicaţiile ce nu-i preferă, ca aceasta, „â”-ului, „î”-ul. Nu ştiu de unde idiosincrazia, la cei de vârstă mijlocie, pentru acest biet „â” (şi pentru „sunt”), – cu care-nvaţă, de vreo 20 de ani, să scrie,-n România, toţi elevii! Şi ce dificultate,-n plus, pentru străinii care învaţă limba noastră, – singura, cred, pe mapamond, având/avînd ortografie schizoidă! – Rog redacţia să-mi permită, aşadar, ca, de la primul text necules încă, să scriu, cum scriu de obicei, cu „â” (şi „sunt”).
… urmînd ca închIEIEerea s-o trageţi Dvs.
Îmi veţi permite, sper, ca, apropo de Muze, să vă transcriu două traduceri ale mele, – urmînd ca încherea s-o trageţi Dvs.
William Blake
TO THE MUSES/CĂTRE MUZE
Pe Ida, cea cu văi profunde,
Sau în cămările din Est,
Cele-ale Soarelui, – pe unde
Nu mai răsună niciun rest
Din imnul vostru; printre astre
Umblînd, sau doar pe pajişti verzi,
Sau prin văzduhurile-albastre
Cu-adieri în care te dezmierzi;
Sau prin coralii care, vouă
Vi-s dragi, când oceanu-i clar;
Tot mai departe – toate Nouă
Surorile,-n adânc cleştar, –
De Poezia ce,-altădată,-i
Mişca pe barzii cei străbuni!
Şi care, azi, uitării dată-i,
Iar lira-i greu s-o mai înstruni.
Jean Cocteau
PLAIN-CHANT/CANTUS PLANUS
(III, 8)
Pe plac, că-mi sunteţi, Muze, – sau nu –, puţin vă pasă,
Simt că, fără un baremi salut, o luaţi din loc.
E-n zori de zi, – cocoşul în clocot dă pe casă,
Şederii voastre, iată, nu-i mai slujesc drept loc.
N-am să mă tîngui, însă: vi-i fără milă hoarda,
Iar strigătu-mi s-ar pierde-n tăceri de nedescris.
Ci, una celeilalte strîngîndu-i păru-n coarda
De preţ, plecaţi, – un lucru lăsînd, în urmă, scris.
Era chiar ţelul vostru. Grăbite, sunteţi repezi;
Dar cînd voi fi pe moarte, să-mi staţi la căpătîi.
Eu scriu cu-albastrul sînge al unei albe lebezi
Ce, pentru-a fi mai vie, are să moară-ntîi.
În somn iernatic, fila, de-acum, n-o mai însînger,
Dormi-voi, Muze, dacă aşa vreţi voi, supus.
Cînd treaba vă e gata, chiar e. L-aud pre înger
Că-ncuie uşa, după ce,-n pîlc, vă veţi fi dus.
Ce mi-aţi lăsat? Iertare-ţi cer, dragostea mea, una, –
Doar tu, mezin al turmei, mi-ai mai rămas. Suspin
Şi-ţi spun: mă strînge-n braţe şi paşte-mi, tu, cununa
De laur, ce-mi pătrunde în carne, spin cu spin.
Iubite Poet şi Magistru,
V-am citit şi de astă dată cu încântare poemul ludic şi subtil, dedicat asocierilor dintre diverse năzbâtii caragialeşti pe care tocmai le-am studiat la română şi anumite practici şi tehnici neplatonice, la care (din motive pe care vi le-am expus în prima mea scrisoare-declaraţie) nu îndrăznesc şi nici nu vreau să mă gândesc pentru moment.
Am înţeles că Vă asumaţi o ireductibilă dualitate de factură proteică (precum Ariel, să zicem, sau stăpânul lui, Prospero, dintr-o piesă pe care, de asemeni, am studiat-o parţial la şcoală): “nu-s una din două, / ci şi 6, şi 9, /nici 9, nici 6”, etc. Ştiu şi că ascundeţi pe undeva o infinită candoare şi apetenţă pentru Absolutul poetului francez pe care l-aţi tradus cu atâta măiestrie, pe care Vă place să le ascundeţi sub masca umorului deochiat şi a rimelor fără perdea.
Totuşi, iubite Poet, urmând pilda “Micului Kneaz” pe care în copilărie l-am citit într-o minunată tălmăcire rusească apărută la editura “Detskaya Kniga” din Chişinău (şi care, cum ştiţi, nu putea nicicând să renunţe la întrebarea o dată pusă) vreau să Vă reformulez aceleaşi întrebări:
Ce este Poezia: un simplu joc, sau un câmp de acţiune al unor forţe magice, obscure?
Există inspiraţie?
Există la ea o contribuţie a făpturilor numite Muze?
Le-aţi întâlnit vreodată, în “carne şi oase”?
Personal, scriind poezii originale, vă simţiţi mai mult tălmăcitor de “icoane”, sau mai mult actor şi acrobat?
Cu infinit respect şi dorinţă de a Vă înţelege,
Hadârcă Leontina
Acuma, daca ne gindim bine, Nenea Iancu nici ca avea alta alegere a face pentru scopurile-i; nu stiu daca-mi amintesc bine, cred ca mi-am dat seama cit plateste numarul asta (nu-i nici macar de duzina, abia de jumatate, mindra dendrologie genealogica…) inainte de a sti cite celea dela Nenea Iancu ori de a afla de la numerologele Mepa si Dodo ca respectivu-i saltimbanc ori nestatornic si in alte limbe (iaca, in arabeasca 6-sitta-, cind sta in cap, se face tis’a, adeca 9, iar in ebree-i si femeiesc –shesh- si barbatesc –shish’a, au cine sa umble cu shishu daca nu barbatu?). Il vedem pneumatic, dindu-se rotund, ba ghilimea cu self hiperinflat, ba punct insprincenat, ba ingeanua –caci, nimic de zis, uneori arata si ca o geana indoita cu fieru de gene-); mi s-a’ntimplat insa, odata, sa vad pe o strada numerele caselor, inclusiv sase si alte rotunjimi, de parca ar fi fost toate scrise in betigase cuneiforme, angulat, 52 arata a fi fost scos de pe frontispiciul povestii aceleia despre Sarrasine si Zambinella, adeca in genul SZ (n-am cum sa-l fac pe S simetric lui Z, you get the picture). Dar 6 nu trebuie sa fie neaparat angulat ca sa dea (in) clasa. Clasa ongulatelor, ca sa fiu specific, atunci cind face trio cu sinele-i si, daca-i cinti melc, melc codobelc, isi creste cornite impungacioase de mai mare frumsetea. Cum se intimpla in romane, si saselui i-a suris norocul, dar nu neaparat datorita meritelor personale; un misterios binefacator (suspectez ceva gen Jean Valjean) , mult mai aplecat spre noua-tate decit interesat de sesi-tate, i-a innobilat la pachet pe 9 si pe 6 cind le-a dat misia de a face Nodul Heraldic, pe care, surprinzator, cestia au plinit-o.
N.B. Un baritiolog imi spune ca fie Directiunea, fie nenea culegatorul s-ar fi trompat usor; cica mai aproape de Barit ar fi Softu Romanu (alternativ, Softulu Romanulu); nu-sh ce sa cred, dar imi amintesc cu placerea descoperirilor copilaresti de minunarea ce m-au fost cuprins cetind, in Dicţionariu românescu-ungurescu, Magyar-román szótar al bunicului, definitia unui cuvint unguresc incepator cu f…: “medulariu barbatescu, ….”
O, ce păcat că nu-s și-aci simbolurile, cum sunt în original… Păcat! Făceau jocul și mai frumos!
Ingrat programul ăsta, și fără mizericordie, câtă vreme ne tratează cu refuz și nu cabulipsește să ne onoreze cu atâta cinste, ha, ha, ha…
Frumos! Foarte frumos în anul Caragiale!
Mulțumim, Maestre!
„O noapte furtunoasă, Sau Nr. 9” se va fi chemat, pe numele-i întreg, întîia piesă originală a lui Caragiale. Acest 9 i se datorează „meşterului Dincă binagiul”, care, „bătând de-a-ndoaselea” veritabilul număr, 6, al casei (din strada Catilina) a lui Jupîn Dumitrache, 6-le ăsta devenise 9. De unde şi quiproquo-ul cunoscut. – De unde şi burlesc-„savantul” meu cuplet.