SOFTUL ROMÂN. „Cu pas mai mult hotărît, decît sigur“

Cu pas ca-n titlul ce-i un citat dintr-o schiţă a lui Caragiale, mă apropiam, iavaş-iavaş, de casă. Nu eram „topit de băutură“ ca, într-un sonet al lui Bacovia, confraţii noştri Edgar Poe&Paul Verlaine, dar nici prea treaz nu voi fi fost, ca unul ce se întorcea dintr-un local unde (ca să ne exprimăm cu eleganţă) consumase, pînă după miezul nopţii, cu nişte „filozofi şi domnişoare“. Sintagma ultimă e-a lui Arghezi; şi-mi cer iertare că citez atîta din atîţia, dar zicerile astea-mi tot zumzăiau, atunci, prin cap, în umbra „nupţială, augustă şi solemnă“. Se cade, iarăşi, să citez, de astă dată din Hugo, căci n-are rost să caut, aiurea, epitete ca să vă descriu frumoasa noapte de iulie 1978, cînd ajunsesem la o depărtare de două colţuri şi ceva de casă. Or, încercuindu-mă subit, dinspre încălţări spre tot mai sus, aşijderi unui spot la circ sau teatru, lumina (verde, parcă) a unei mici lanterne, constat, nu mai puţin subit, că am intrat, pe drept, la apă. Pe drept, căci nu aveam asupră-mi buletinul de identitate, în lipsa căruia urma să înnoptez, pe-o bancă de scîndură negeluită, la postul de miliţie, pînă pe la 7 dimineaţa, cînd apărea, de nu ştiu unde, […]