SOFTUL ROMÂN. Nea Omăt
- 10-05-2013
- Nr. 672
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 8 Comentarii
Fără ca posesorul său să fie albinos, păru-i, la naştere, n-avea nici o culoare; părul sau, mai degrabă, pufu-i capilar, ce aducea cu-al unui gît-golaş-de-Transilvania. Dacă nu mi s-ar părea mult prea preţios, aş spune că părul copilaşului, cu vremea, începuse să evoce penajul micilor peruşi specia albino. E cazul să-l asemuim cu Lao-tse, „pruncul bătrîn“ adică născut, după legendă, cu păr alb? Cred că ar fi cam hazardat, dacă nu de-a dreptul sacrileg. Şi, apoi, în cazul invocat, al înţeleptului chinez, faptul rămîne, totuşi, apocrif, în vreme ce,-n acela al ipochimenului nostru, e clar că fătul se născuse cu păr alb, particularitate consemnată, numaidecît, în fişa medicală. Fie şi dacă genitorii nu i-au putut da, oficial, numele bizar de Omăţică, Omăţică a rămas şi pentru ei, şi pentru semenii din jur. Copil, sfiosul Omăţică avea o teamă instinctivă de inocenta lopăţică a prietenilor lui de joacă. Pe-aceştia, însă, Omăţică nu-i mai mira, de la un timp încolo, cu ciudăţeniile-i de pomină,-n cartier: nu iubea soarele, ci umbra; la plajă, nu stătuse niciodată, prin taberele de copii mai nevoiaşi, – ar fi făcut, de altfel, insolaţie şi, din cauza prea albului său ten, arsuri ce trec cu oblojeală de iaurt… […]
Mater misericordiae (se-ntimpla sa fiu greco-catolic…) Cu parintele Niculae am apucat sa fac niste „schimburi -inclusiv marianice-„mai mult printre picaturi, in aprilie 1989 cind a facut „ascultare” aproape o zi intreaga la Rohia de hramul Manastirii (Izvorul Tamaduirii). Sint, deci, ‘oarecum’ dus la biserica…
V-aţi dat, pesemne, seama că atributele zăpezii, inşiruite de N. Steinhardt, sunt cele, din Rosarii, ale Preasfintei Verguri: clemens, pia, dulcis, candida [sicut] nivea prima”!
Multumesc pentru ofranda, domnul Foarta. Am insa a confesa delicatetea situatiei prin care ma “asociez” zapezii inca din vremi primevale cind nu puteam concepe ca un semnificat atit de (im)ponderabil in sistemul de valori al infantiei sa imbrace un semnificant incepator cu litera z…A urmat apoi o revelatie pornind de la” za lucrul turcilor”, mai apoi cite o bucla pe la zapata si zapateado (in circumstante mai binevoitoare relativ la cesta din urma) si uite-asa, ceva s-a vulnerabilizat. Ce-i drept, am trait un moment, cum sa-i zic, “solar”? cetind pe vremi o poesie intitulata Prima zapada. Nicu Steinhardt incheia recenzia volumului ce o cuprindea cam asa: O, Clemens, o pia, o dulcis, candida nivea prima…
„Troienit cu drag”, Nea Omăt-Zăpadă vă mulţumeşte cu căldură!
Comentez si eu…Eu tot cu bucuria pe care o gasesc in poveste si in reluarea povestii, caci descopar inca ceva taman cand cred ca nu mai am ce descoperi. Mi-a fost simpatic personajul in momentul tarziu in care cuvantul zapada i-a sunat ca o porecla. M-as apuca sa caut ce alte cuvinte din limba romana mai au o asemenea viata: doua sa para sinonime si al treilea sa fie porecla…Multumim de revedere.
… sonetul de mai la vale (cu observaţia că un text comico-humoristic, ca al meu, e fatalmente mai sărac „întru poetic” şi chiar „sufletesc”):
Sonet
„Zăpadă – floare-a aerului” (cum
spunea Ilarie Voronca,-n iarna
când apa gârlelor era ca marna
de tare şi de griul unui fum,
dar aerul mai proaspăt ca acum,
mai pur omătul ce-nstela lucarna
sau viscolea precum, în El-Amarna,
nisipurile fine ca un scrum), –
te-aştept să înfloreşti ca,-n părul fetii,
o brumă de paiete şi confetti;
s-o faci să-şi culce,-n multele-ţi petale,
obrajii-mbujoraţi; să-i ningi în gene
palorile polenurilor tale
mirabile, reci-calde, erogene.
Cred ca pot incerca porniri simpatetice pentru Nea Omat desi, la urma urmelor, drama lui e mai mult una lingvistica –deci nu chiar existentiala, a esentelor, el ninge ca-nainte…-, quitte a recunoaste ca extinderea centralismului autoritar al hypernimului (zapada) pina la anularea hyponimului ( oh, Ipanema, oh ,ela menina , seu balançado é mais que um poema) e o saracire intru poetic si sufletesc. Omatul imi nemureste ajunul acela de Saniculae, atit de indepartat si atit de aproape, cind, scoler de primara in schimbul de dup-amiaza fiind, a inceput sa ninga cu fulgi desi de o marime ireala, miriade de stoluri de paseri albe si noi toti dind navala la ferestre, iar “tovarasa”, depasita, cuvintind:”mai copii, ati capiat?” (habar n-aveam ce-nsemna a capia) si apoi intoarcerea catre casa, pe intunericite, prin troiene imense si usoare de puf, intrarea triumfala in sinul fameliei cu bojocii debordind de muzici: Neaua straluceeste si lumii vesteste… Ori, intrebarea cu tonuri anxios-autoritare a parintilor intorsi acasa din vreo misiune parentala :Unde-s copiii? Careia bunica ii intorcea calmul detasat si imprescriptibil al evidentei: Un’ sa fie? La omat… Si San Ilie : Apai daca ne-am pus a ometsi…
Onomastica, meteonime, crononime (Zorioara sorioara, Ploae, Vantu, Winter, April, Summer, Snow, Rainman-Raymond, Serenus Zeitblom etc.) si neaua ce a inceput sa cada in acel ajun de Saniculae si care, de-atunci, n-a contenit a cadea (est modus in rebus), in fel si chip, cu petale de cristale ijnghetate, de magnolii, de flori de cires ori de mar, ca acum.
Poate că lui Nea Omăt îi venea greu să mai troienească de cînd era om de zăpadă. Se schimbase vremea, pînă şi neaua altfel se aşeza.