Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
SOFTUL ROMÂN. O întrebare, un răspuns
- 08-02-2013
- Nr. 660
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 5 Comentarii
Nu mai ştiu cine (nici în ce revistă, nici cînd, — dar sigur cu vreo trei decenii-n urmă!) mi-a adresat o întrebare stufoasă ca oracolul Sibilei (cf. Dante, Par., 33, 64-65) şi foşnind, din zecile-i de frunze, tot felul de posibile răspunsuri. Or, după ce voi fi supus-o la o tonsură forestieră (numită, în franceză, élagage şi, în… heideggeriană, Lichtung), din întrebare a rămas atît: „a existat vreun text (şi care?) să mă înrîurească («estetic, etic sau mintal [!]») în chip (am spune astăzi) «irevocabil şi definitiv»“. Aş fi răspuns numai atît: „Ştiu şi mă bucur că există asemenea texte capitale; eu, unul, îl mai caut încă, dar nu pentru că-l voi fi şi găsit!“. Răspunsurile în doi peri nepreafiind, însă, vocaţia mea, am replicat, din politeţe, cu unele detalii (nuanţe) de ordin cvasiteoretic. Transcriu, mai jos, răspunsul meu (cu minime adăugiri): Cred, mai întîi, că nu un homo aestheticus e cel mai vrednic să i se pună o întrebare ca aceasta. Determinantă, pentru el, o carte e, de obicei, la, mai ales, nivel stilistic. Pentru ca ea să-l afecteze în planul existenţei înseşi, el trebuie să redevină un cititor „paradisiac“: ingenuu ca Don Quijote sau romanţios ca Mme Bovary […]
Vă mulţumesc mult pentru binevoitoarele lămuritoare rânduri…
Uuufff, domnul Foarta, la trudnica isprava ma invitati; pentru cei din partid/a/ul in care fiintez- a/l lenesilor- macinanta contorsiune e aceea a indoielii: cind se va savirsi plinatatea ultima a zilelor, daca se va noroci a (ni) se arata cale deschisa spre rai, ramine infricosatoarea intrebare, anume, va veni cineva sa ne duca acolo ori trebui-va noi sa ne punem pe cale?
Acum, sa lamuresc, totusi, ca 1. textul dv. mi-a fost punct de plecare si nu tinta 2. ca lenes ce ma aflu, am procedat oportunist : proximitatea termenilor Iliada – Ulysses (la dv.) m-a impins spre un pandant evident (admit, à la rigueur, ca ar fi lapalissadic), Odyssea-Ulysses, in care cea dintii a avut consecinte indiscutabile de ordin divers asupra autorului celei de-a doua. Sper ca imi veti ingadui, totusi, sa vad intre Odyssea-Ulysses nu un raport ( o “operatiune”) cu trimiteri emulante implicind biografii ci, asa cum sugereaza un specialist, o relatie transtextuala hypertext-hypotext (ce limiteaza intruziunea unor imponderabile psihanalitice indeobste asociate cu fenomenul emularii) mai degraba deschisa spre aspectele discutiei de ordin literar mie mult mai dragi.
Am avut senzatia ca la rubricile dv. adie un aer relaxat atit “upstairs” cit si “downstairs”; dintre-atitia frati mai mici, unii morti, altii (mai) „zygomatici”, se pare ca sint, inca, dintre acestia din urma. Pina acuma nu mi-am pus problema unei constiinte vinovate datorita unei relative facilitati cu care muschii evocati se lasa activati. Poate ca e cazul sa mi-o pun, mai ales daca mi se spune raspicat care e vederea dinspre exterior.
Stimate domnule StPaul, recitiţi, vă rog, rândurile 4 şi 5 de jos
ale articolului meu! Atât.
Constat cu regret ca in insemnarea de mai sus am cauzat o problema de A-n/(m)penaj unor pasarele.Trag nadejde ca semnalarea si asumarea ei va fi utila integritatii volatilelor, sigurantei traficului aerian si linistii unor âmes sensibles.
Mi-a fost dat, cred ca mai mult decit intr-un rind, sa citesc marturii de genul “cutare carte/autor a avut o influenta decisiva in formarea/viata mea” . Atita doar ca nu pot sa-mi amintesc, pe moment, un nume specific (oublieuse mémoire… mille oiseux qui s’envolent/ n’en font un qui se pose…) , dar, lasat mostenire in familie, am un exemplu care ar putea servi cazul: se spune ca, de la un moment incolo, La Fontaine n-ar mai fi inceput o conversatii decit cu formula “Avez-vous lu Baruch ? C’est un fort grand génie.” Ce-i drept, Baruch pare a fi inriurit legenda ori posteritatea lui La Fontaine dar drept este si ca, pentru scriitori, posteritatea e viata insasi. Mi se nazari , à propos de pomenirea lui Joyce, supra, ca aproape ar trebui sa ne temem de irlandez, conform adagiului „hominem unius libri timeo” (adagiul are in vedere lectura unei singure carti, dar, ca la Radio Erevan, eu ma refer la scriere, si nu la o singura carte, ci la doua, cit a scris Joyce, tinind cont ca Dubliners si A Portrait… s-au telescopat in Ulysses). Tinind cont si de fuss-ul care s-a facut si inca se face in jurul cartii dedicate unei zile dublineze de iunie 1904, eu, personal, parca as ezita inainte de a spune ca povestea corporativa a lui Homer (Odysseos & Cie) n-ar fi inriurit, citusi de putin, existenta lui Joyce.