SOFTUL ROMÂN. OUI-DA (remake)
- 14-08-2015
- Nr. 785
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 15 Comentarii
Nu ştiu dacă Dante Alighieri e primul care,-n De vulgari eloquentia, clasifică limbile în funcţie de particula afirmativă „da“. Conform acesteia, un idiom aparte e cel tedesc (sau, cum îi spunem noi, germanic), în care „da“-ul este jò. Sau, mai degrabă, era astfel la începutul lui Trecento, cînd îl înregistrează Dante… Altminteri, termenul acesta (care,-n engleză, este yes, iar, în germană, este ja) comportă numeroase versiuni vernaculare – dovadă, dincolo de tomurile docte, acest catren ocazional al lui Ion Barbu (în care este elogiată o aşa-zisă „Jos-Saxonă“, o Nieder-Sächsine adică – o veche Freudenmädchen, anume Else Erhardt): „Robită ora, ca o turmă/ Ascultă-acestei dulci Cloé/ Cînd ea o cheamă ori o curmă/ În hanovreza ei: O, ye!“ Cît despre limbile neolatine, acestea, după „da“-ul lor, sînt trei (în, desigur, scrierea lui Dante): limba de oc, adică occitana (care se mai cheamă provensală); limba de oïl (devenit oui), franceza; limba de sì, în fine, – italiana. Italia însăşi e, de altfel, după ilustrul florentin (cf. Inf. XXXIII, 80) „[il] bel paese là dove il sì suona” – „frumoasa ţară unde sì răsună“. (Limbă de sì, spaniola e amintită doar în treacăt, iar portugheza, ignorată). Originea celor trei „da“-uri e, bineînţeles, limba […]
Interpretarea inedita a principiului fundamental al logicii bivalente v-a permis sa demonstratzi, elegant, ca
„errare humanum est” nu are, in mod necesar, continuarea clasica; felicitari!
In ceea ce ma priveshte, nu avetzi a va scuza. Totul a decurs normal, de la Tzara shi Urmuz, la Beckett, in
pas cu vremurile shi cutumele.
Nu degeaba m-am ingrozit, in ’90, vazand puzderia de ‘artishti shi umanishti’ defiland pe micul, dar vioiul,
ecran: e drept ca unii au dovedit ulterior ca shtiau shi tabla inmultzirii, dar profesionishtii, ‘inginerii
adunarilor shi procentelor’, erau mai totzi in cealalta tabara. Intre timp situatzia s-a mai uniformizat,
realitatea subterana contopindu-se cu cea care zbura inalt. Acum putem sta linishtitzi. Acolo unde ne aflam,
fiecare. La pushcarie se scrie shi, uneori, e chiar invers. Suprarealismul revizitat, ca shi realismul
recapitalizat, ofera posibilitatzi nebanuite. Domnii pot folosi palnia, iar doamnele, pe Stamate. Cu totzii
se pot bucura, liberi, de efectele profilactice ale lui 217/2015 = 0,1(076923). Da, da.
Nu pot decit sa ma minunez de performantsa-mi total nepremeditata in materie de aruncat cu pavé-ul dans la mare; alunecarea ei spre tarimuri suprarealiste pare, insa, a avea efect dezmeticitor, in ce ma priveste. Nu-mi explic ce anume (cecitate?, acte manqué?) m-a facut sa adresez raspunsul meu domnului Serban Foarta ( si nu @unu, cum se cuvenea) . Scuze sincere ambilor. In lipsa oricarei intentii echivocante de partea mea, imi vine a crede ca imaginatia domnului Serban Foarta in a mi le atribui e supralicitanta. Oricum, apreciez ca am devenit, prin gratia-i, dar si, admit, prin oarescare merit propriu, sinonim de titlu de roman becketian (fara ambiguitati : L’innommable). Vii multumiri.
Cum valurele a stirnit, dintru inceput, performantsa mea matematico-logica privitoare la Dada (‘pentru Tzara, Dada-ul e 30% x 5% (0.30 x 0.05) = 0.015%). Deci un procent si jumatate dintr-un procent.’), pentru care, mai ales in virtutea efectului, imi dau calificativul Tertiun non datur* incerc sa-i dau o forma convenabila, mai justa -si finala- sper: Pentru Tzara, Dada-ul e 30% x 5% (0.30 x 0.05) = 0.015. Deci un procent si jumatate dintr-un intreg de viatsa.
*Tertium non datur = Nu-ts dau nici tri (adica 3) era expresia cu care un prof de matematica ii trimitea la loc in banca pe cei nevolnici la tabla. Si nu, nu mi-a fost profesor.
Uitasem de arpadieni. BTW, cu urechile mele am auzit surprins ca teshek spun si maghiarii si turcii – osmanlyii adauga parca si (teshek)kuer. O fi din cauza vecinatatii pre-europene…..
Dar maghiarul (ugro-finic) „nem”?!
Domnule, vă mulţumesc din toată inima că m-aţi degrevat cavalereşte de o culpă strict imaginară.
Am fost plecat din urbea T., timp de vreo două săptămâni, într-o locaţie (cum zice-se de la o vreme) puţin mai răcoroasă, unde nu am avut decât un laptop, ce nu mi-a permis accesul la Comentariile de faţă, – pe care le văd azi (18.08) întâia oară.
Până aici, nicio supărare…
M-a mâhnit, însă, faptul că un vechi interlocutor, al meu, „virtual”, mă consideră atât de pusilanim, încât să fac uz de un pseudonimeni pentru a-i da o replică… Păcat!
Elina face fascinanta figura de merle blanc intre limbile lumii dar a furnizat multe cuvinte indispensabile lumii moderne. Totusi daca ai ceva cunostinte de engleza-germana, franceza-italiana si rusa poti gasi „radacini” cam peste tot – de la suedeza si portobraziliana la ceho-slovaca. Cu greaca nu merge, desi, repet, a umplut limbile moderne de la telefon la calo- filie (aici in co-productie greco-romana). Fino-ugricele ies din discutie.
Gabriel cashtiga 100 de lei. Vasile ia 30% din ce cashtiga Gabriel, adica 30 de lei. Sherban cashtiga 5%
din ce ia Vasile, adica 1,5 lei.
Aplicatzie practica:
Sherban scrie, Vasile editeaza shi Gabriel vinde; fara TVA, sa nu ne-ncurcam de tot…
Morala DADA: procentele, artishtii, bicicleta shi BMW-ul!
a. Domnul Sherban Foartza nu are chiar nici o vina (de data asta), pe(r)dantul sunt eu, un anonim!
b. Ma tem ca suntetzi un om sarac (nicidecum cu duhul!), deoarece:
30% x 5% = 30/100 x 5/100 = 150/10.000 = 1,5/100 = 1,5%
Oricum, la dobanzile de azi conteaza tot atat cat pentru sensul vietzii lui Tzara :-))
Cu toata consideratzia,
unu’ (care nu e Domnul Sherban Foartza).
@ lucid
” comparand negatia in diversele limbi indo-europene constat ca N-ul este pretutindeni”…. Poate va mai amintiti raspunsurile in cazul recentului referend din Grecia; greaca, stilp al indo-europeanismului ( de la Bopp, pe care l-am pomenit mai sus), continua a ne fascina…
(domnului Serban Foarta)
Cind pedanteria ajunge variabila umoral dependenta, propaseste, ca sa zic vorba mare, perdanteria; aveti dreptate in ce priveste a. si regret neavenita nazalizare (mi s-a’ntimplat si in cazul unor conice, hélas). In ce priveste b. nu e, realmente, nevoie de erratum, stau pe pozitie ( se poate verifica “masinistic”) , capitalismul mi-a facut darul fortitudinii (hmmm) in materie. Am mai descoperit si un posesiv cu un a redundant (“a sensului a dublei afirmatii”) ce se cere amendat -si e posibil sa nu fie capatul-. Oricum, trebuie, intelepteste, sa asum micile ori marile exercitii de nevolnicie pe care, de buna voie si nesilit de nimeni, mi le “impun”.
Tocmai pentru eruditzia simpatica de care datzi mereu dovada, vazand ca nu apare nici o „errata”,
imi permit s-o scriu eu:
a. l’Hexagone
b. 30% x 5% = 1,5% (desigur ca asta nu prea schimba „sensul vietzii” lui Tzara…)
Buna observatzia asupra modului in care intonatzia poate schimba sensul:
Exista acel „da, da”, rostit frecvent intr-un mod care inseamna
„s-o crezi matale/ti-ar fi drag/wishful thinking !”
Si mie mi se pare ca aici e cheia: miscarea e ceva gen scosul limbii la burghezia conformista. Nostim e faptul ca la Zuerich Tzara et co erau vecini con-citadini cu….Lenin (in Elvetia parca se numea un film de altadata). Si Lenin avea ce-avea cu burghezia, dar alesese nu sa scoata el limba la ea ci sa le scoata lor (burjuilor) matzele. Orasul tunurilor Oerlikon fiind mic si astazi nu pot sa nu cred ca Tzara si Lenin nu s-au intalnit – macar din priviri – in vreo cafenea din centru.
Trecand la registrul lingvistic comparand negatia in diversele limbi indo-europene constat ca N-ul este pretutindeni: No, Non, Nein, Niet, Nu…Banuiesc o origine comuna sanscrita precum la Mama, unde M(a)-ul e iar pretudindenar: Mother, Mutter, Mamma, Maman, Mama…La Tata e mai ciudat: citeam ca din sanscrita vine B(a)-ul: Baba e turanic dar si italienii spun Babbo. S-ar putea ca si Pater sa vina din coruperea Ba-ului (Pere, Papa, O-papa….). Da-ul e intr-adevar poli-radicular, Yes si Ja nu au nimic in comun cu Da sau cu Si. Noi am fost impartiali ca intotdeauna: negatia si mama e de la Mama Indie, Da-ul si Tatal de prin vecini.
Cit de in serios lua Tzara Dada-ul? Textul literar nu e (neaparat) auto/biografie; totusi, el ne poate da idei, ba, la o adica, vadi si o anumita aplicatiune a autorului spre lumea cifrelor :” J’ai la vie très bon marché, elle n’est pour moi que 30 % de la vie. Ma vie a 30 % de la vie. Il lui manque des bras, des ficelles et quelques boutons. 5% sont consacrés à un état de stupeur demi lucide accompagné de crépitements anémiques. Ces 5 % s’appellent DADA” (Comment je suis devenu charmant, sympathique et délicieux). Cu alte cuvinte, pentru Tzara, Dada-ul e 30% x 5% (0.30 x 0.05) = 0.015%. Asadar, un procent si jumatae dintr-un procent. Suficient ca asta sa dea sens vietii si vietii un destin.
N.B.N-am a face aci o contributie etno-lingvistica insa, cum specialistii nu par a fi lamuriti in ce priveste originea lui ‘dar/dara” (adv., conj.) si sint pe deplini impacati cu cea a afirmativului ‘da’, imi vine in minte felul in care vizitatoare ale bunicii incuvintau cu “dară, dară” ca si interogativul din zona Vadului Crisului, (Butan,Josani) “ida”? In ce priveste, metamorfoza (improbabila) a sensului a dublei afirmatii, sa amintesc ca si da, da (ca si oui-da) se supun, articulatoriu, autoritatii fonemice (semantice) a intonatiei. Intonatia schimba/poate schimba modalitati/registre/sens.
Mai jos, un link spre unul dintre putinele (daca nu unicul) document/e audio-vizual/e cu Tzara:
https://www.youtube.com/watch?v=y2ePnsZ2DMo
Intersectia cu Dada-ul, semnalizata au ba, nu se poate sa nu puna pe tapet problema luatului in serios (instantse multiple) si , de exemplu, numarul de teze de doctorat ori de lucrari cu autoritate (…) poate fi graitor in sensul asta. Si-apoi, cind lucrurile debuteaza in cetatea florilor… Nu e lucru spre minunare, a posteriori, ca divul florentin va fi fost inaintemergator si vizionar ; a fost, in felul sau, si un Franz Bopp italic si italienizant avant la lettre (nu s-a vrut, cred, desi asta ar putea sa para, un propagandist al “imperialismului toscan” in peninsula) . Cind Victor Emanuel al II-lea proclama Regatul, vreo sase secoli mai tirziu, doar cam 2.5% dintre locuitorii peninsulei vorbeau italiana literara, mosteana ereditara a toscanei. Cu duzini de dialecte si variante regionale latine –ba si cu unele de sorginte neromanica-, a vorbi, fie si cu scuza discursului literar, de un bel paese là dove ‘l sì suona, e, daca se asuma, vis, wishful thinking, ori, ca sa ne apropiem de Dada, de domeniul suprarealului…. A propos, lui Dante ar trebui sa i se acorde, retroactiv, duble drepturi : (logo-ul de) brand de tsara si de apelatiune controlata de origine a produsului… Bel Paese este, pentru italieni, ceea ce pentru francezi e l’Hexagon.