Stafia lui Awlaki bîntuie deasupra Europei

„Una dintre încercările unei bune religii e posibilitatea de a glumi asupra ei“ (It is the test of a good religion whether you can joke about it), nota G.K. Chesterton, scriitorul catolic a cărui „apologetică“ n-a făcut niciodată economie de umor şi paradox. Ceva similar afirmă acum, după atacul şocant de la Charlie Hebdo, Salman Rushdie, scriitorul care s-a aflat, la rîndul său, în vizorul integriştilor cu bombe şi kalaşnicoave. Declarîndu-se solidar cu Charlie Hebdo, Rushdie apără arta satirei, afirmînd că ea „a fost dintotdeauna o armă a libertăţii împotriva tiraniei, neonestităţii şi prostiei“ – fireşte, ne amintim aici şi de satirele unor umanişti creştini ca Erasmus şi Thomas More. Cum arată însă caricaturile ce au „provocat“ violenţa teroristă de la Charlie Hebdo? Cîteva dintre ele vitriolează provocator, într-adevăr, imaginea Profetului, dar altele prezintă, de pildă, chipul unui Mahomed sătul să fie venerat de integrişti rataţi sau pe cel al unui Profet decapitat sub acuzaţia de necredinţă de un membru al Statului Islamic. Un musulman rezonabil ar putea, presupun, zîmbi în faţa acestor glume ce disting favorabil mesajul Profetului de cel fundamentalist. Nu însă şi nişte kamikaze islamişti precum fraţii Kouachi şi mulţi alţi tineri occidentali care fac coadă la […]