Stare de urgență

Tărîmul lui Sașa Kozak de Iulian Ciocan și Oameni din Chișinău de Dumitru Crudu sînt eșantioane relevante pentru ceea ce înseamnă microrealismul prozastic basarabean – sau, în alți termeni, un anume segment al prozei basarabene actuale, reprezentat de autori influențați hotărîtor (și) de modele literare de dincoace de Prut. Cei doi autori, trecuți (ca și Ștefan Baștovoi ori frații Vakulovski) prin „Școala de la Brașov“, practică o formulă prozastică ce vine dinspre microrealismul optzecist, păstrînd totodată un specific dat de vecinătatea cu spațiul culturii ruse (vecinătate efectivă, nu doar livrescă…), dar și, parcă, de o naturală întîlnire a influențelor prozei ruse cu influențe ale prozei americane. Ingineriilor textuale rafinate, pătrunse în literatura română pe filiera franceză, autori ca Dumitru Crudu și Iulian Ciocan le preferă strategii prozastice cu o mai vizibilă priză la real și la social. Sentimentul unei „stări de urgență“ dinamizează scrisul acestora, ambiția autenticității trasează, în proza lor, una dintre principalele linii de forță.   Și Tărîmul lui Sașa Kozak și Oameni din Chișinău descriu o lume basarabeană aflată în derivă după dezmembrarea imperiului sovietic, criza identitară a unei comunități metisate, care nu mai știe de la ce fel de tradiție s-ar mai putea revendica, trăind într-un […]