Starea de hiatus

Mariana Codruţ face parte din categoria autorilor „fără generaţie“, a celor pe care îmi place să-i numesc „franctirori singuratici“ şi care, indiferenţi la ultimele sau penultimele mode poetice, îşi caută, cu obstinaţie, de la o carte la alta, propria personalitate artistică. Volumul hiatus (Editura Paralela 45, 2015) cuprinde o poezie confesivă, din care lipsesc podoabele inutile şi modulaţiile patetice, concisă şi austeră, pe care autoarea ştie s-o articuleze cu o dicţie de mare poetă. În viziunea ei, actul poetic se naşte spontan, asemenea proceselor fiziologice, şi n-are nevoie de suportul unei „concepţii despre lume şi viaţă“, consemnînd stări şi trăiri „de unică folosinţă“: „Pînă la douăzeci de ani/ toţi s-au simţit datori să-mi formeze/ o concepţie despre lume şi viaţă.// alţi douăzeci de ani/ m-am cocoşat sub astă/ concepţie despre lume şi viaţă.// acum sînt un cîmp/ de pe care s-a smuls pielea de bitum/ fiindcă într-o zi am dat naibii/ concepţia mea despre lume şi viaţă“ (concepţia mea despre lume şi viaţă). În textele poetei, realitatea cea de toate zilele e străbătută de „hiatusuri“, de fante care creează iluzia comunicării cu o lume de dincolo, iar poezia se nutreşte tocmai dintr-o asemenea iluzie, de vreme ce menirea ei este […]