STAREA DRAMATURGIEI ROMANESTI ACTUALE

In anii 1927-1928, cind lucra la ultimele secvente ale Istoriei literaturii romane contemporane, E. Lovinescu s-a decis sa sara peste volumul V, „alocat“ in principiu dramaturgiei, si sa treaca direct la volumul VI si ultimul. V-ul a ramas nescris din lipsa – practic – de material. Mai tirziu, in 1938, cind si-a rescris panorama pentru versiunea-compendiu, criticul a „recuperat“ doar partial, intr-o sectiune a cartii. Ideea e ca dramaturgia romaneasca a avut intotdeauna probleme: desi a dat un Caragiale sau un Camil Petrescu, toata lumea a recunoscut ca am stat mereu foarte prost la capitolul scrierilor teatrale decit la poezie sau la proza. De ce? – e o intrebare prea complicata, pindita de prea mari tentatii de a specula asupra „naturii“ noastre creative si asupra „naturii“ romanilor in genere, unde e atit de riscant sa te aventurezi… Ce se intimpla – insa – in dramaturgia actuala, la zi? Spectaculoasele transformari institutionale ale intregului cimp cultural romanesc de dupa caderea regimului comunist, in decembrie 1989, au cuprins – fireste – si teatrul. Ca peste tot in societatea romaneasca a perioadei, s-au petrecut si aici lucruri de tot felul, care mai bune, care mai conservatoare. Au fost si initiative energice, si mari […]